Un tânăr din Fundu Moldovei a surprins în trafic, duminică dimineaţă, împuşcarea unui câine, dintr-o maşină, chiar pe drumul judeţean care străbate localitatea. După cum se vede şi pe imaginile surprinse de martor, câinele a fost împuşcat într-o zonă de case, fără îndoială în intravilan. Cel care a tras era vânător şi i-a spus martorului să-şi vadă de treabă, pentru că este de la asociaţia de vânătoare şi are autorizaţie pentru a împuşca câini fără stăpân. Problema este că şi chiar dacă ar exista o autorizaţie în acest sens, câinii fără stăpân pot fi împuşcaţi în pădure sau la liziera pădurii, oricum în extravilanul localităţii.
Tânărul martor la eveniment a relatat că se afla în trafic, la volanul maşinii, circulând pe sensul de mers dinspre Pojorâta spre Fundu Moldovei şi a observat cum un bărbat din maşina din faţă trage un foc de armă. Tânărul consideră că i-a fost pusă în pericol chiar şi viaţa, mai ales că iniţial a vrut să depăşească maşina din faţă, condiţii în care ar fi ajuns aproximativ în zona de tragere.
Oricum ar fi, cert este că uzul de armă în acea zonă este unul fără drept, fiind deci infracţiune.
Cazul a fost semnalat şi de cei de la Asociaţia de protecţie a animalelor „Casa lui Patrocle”: „Se întâmplă în Fundu Moldovei! Ziua, în amiaza mare, în mijlocul satului! Există martori care au văzut întreaga scenă, care au filmat şi care au făcut poze. Doi pădurari pentru care legile scrise se pare că sunt altele! Şi care au susţinut că au dreptul să facă acest lucru!”
Roxana Ciornei, preşedintele Asociaţiei „Casa lui Patrocle”, a declarat că speră că de această dată poliţiştii se vor sesiza, mai ales că există şi imagini cu animalul proaspăt împuşcat şi târât de cel care a tras. Oricum, asociaţia ar urma să înainteze şi o plângere penală scrisă.
Ea a mai spus că în urmă cu mai puţin de o lună de zile a fost un episod identic, la Grăniceşti, un câine fiind împuşcat tot într-o zonă locuită. Acel câine cu un picior făcut praf în urma împuşcării a trecut printr-o operaţie complicată în urma căreia a fost salvat, osul fiindu-i practic reconstituit. Şi atunci, episodul a fost mediatizat pe pagina de facebook a asociaţiei, însă nimeni din poliţie nu s-a sesizat. Lăsând la o parte trauma animalului şi ce spun iubitorii de animale, uzul de armă într-o zonă locuită, pentru împuşcarea unui câine, nu este deloc în regulă. De principiu acest gen de fapte ar trebuie cercetate de poliţiştii de la Serviciul Arme din cadrul poliţiei judeţene.