În perioada 29 iulie – 8 august 2019, la Cetatea de Scaun a Sucevei vor avea loc ateliere istorico-didactice intitulate „Arma medievală şi rolul ei”. Evenimentul este organizat de Muzeul Bucovinei şi Consiliul Judeţean Suceava.
Între orele 16:00-20:00, de luni până vineri, oameni de toate vârstele pot merge la Cetatea de Scaun, unde au posibilitatea să tragă cu arcul, să confecţioneze cămăşi cu zale, împreună cu organizatorii atelierelor istorico-didactice, să confecţioneze săbii, să participe la ateliere de desen şi la prezentări interactive. Taxa de participare este de 30 de lei/săptămână. Informaţii suplimentare şi programări se pot obţine la telefon: 0784 275 644.