În seara zilei de marți, 3 iulie, la Sala de spectacole “Draga Olteanu Matei” din municipiul Fălticeni a avut loc avanpremiera piesei de teatru a Trupei „Birlic”, “O sută de rochii” în regia lui Vlad Rădescu, cunoscut pentru rolul principal din filmul „Ciprian Porumbescu” (regia Gheorghe Vitanidis).
Timp de aproape o oră și jumătate, tinerii „Birlici” au oferit un spectacol despre diferențe, atitudini și puterea de a schimba ceva, un spectacol complet și complex, dedicat atât copiilor și tinerilor, cât și părinților și bunicilor, cu care trupa din urbea de pe Șomuz se va prezenta la cele mai importante manifestări dedicate teatrului pentru tineret organizate în România, Republica Moldova și poate, la Cernăuți.
„După trei săptămâni de muncă se văd roadele. S-a muncit foarte mult, pot să spun în regim de cazarmă, domnul Rădescu este un perfecționist, așa cum îl cunoașteți și din filme, dar și un regizor foarte dur. A ieșit un spectacol foarte bun, un spectacol cu care ne propunem să mergem la multe festivaluri în acest an și în anul viitor, să câștigăm multe concursuri ale trupelor de teatru pentru tineri. Astăzi avem o repetiție cu public, vom mai repeta în vacanță, urmând ca premiera să aibă loc în cadrul Festivalului Birlic, ediția a IX –a, care va începe luni, 26 august și se va termina duminică, 1 septembrie”, ne-a spus preotul Liviu Mihăilă, președintele Asociației „Fălticeni Cultural”.
O piesă cu un mesaj profund umanist, foarte necesar în vremurile pe care le trăim
Dramaturgul Mihaela Michailov a adaptat piesa pentru regizorul Radu Apostol după romanul “O sută de rochii” de Eleanor Estes, întreaga acțiune având loc în jurul anului 1938, într-o școală de la periferia orașului Chicago”. Wanda, o fetiță de origine poloneză, încearcă să se adapteze în clasa sa, însă colegii au prejudecăți legate de străini. Regizorul Vlad Rădescu și-a pus amprenta originală și a adus piesa undeva în România, dar a păstrat personajul principal, Wanda. Chiar dacă romanul este scris în 1944, el este în actualitatea tematicilor și realităților cu care se confruntă copiii și adolescenții de azi, bullying-ul în școli plasând România pe locul trei la nivel european în privința fenomenului, arată un raport al Organizației Mondiale a Sănătății, iar aproape 400.000 de elevi sunt amenințați cu bătaia și 220.000 – bătuți în mod repetat de colegi, potrivit studiului național al Organizației Salvați Copiii.
„Spre deosebire de piesa «Aproape Labiș», «100 de rochii» este o piesă dificilă, care are un mesaj profund umanist, de o adâncă umanitate, foarte necesar în vremurile astea tulburi pe care le trăim. Piesa este o adaptare a doi prieteni de ai mei care au făcut-o după un roman. Noi am localizat-o și veți simiți asta inclusiv prin numele românești și prin mobilizarea acestor tineri, pentru a nu crede că este o poveste care nu le aparține sau care este departe de noi. Vremurile acestea ne aduc granițe transparente și probleme transfrontaliere și cred că este bine ca și ei să înțeleagă că globalizarea aceasta, care vine cu lucruri plăcute pozitive, are și unele mai puțin plăcute. Eu îi felicit pe acești tineri actori ai trupei «Birlic» pentru că am putea intra într-o carte a recordurilor pentru că am reușit să facem o piesă atât de grea în 10 zile. Îi felicit că m-au suportat, nu sunt chiar așa de dur după cum spune părintele Mihăilă, dar exigent – da, perfecționist – da și mă bucur că i-am cunoscut mai bine, pentru că merită”, ne-a precizat regizorul Vlad Rădescu.
De ce un nume să facă un alt nume să se simtă cel mai trist nume din lume?
Până la urmă piesa nu este o poveste exclusiv despre victimă sau despre o familie care încearcă să se integreze într-o țară străină, ci poate fi considerată și povestea unei familii de români, plecată la muncă în străinătate, cu copiii formați și educați într-o altă țară și care, revenind în țara natală, au probleme de adaptare, mai ales prin necunoașterea limbii române. Chiar dacă această ultimă situație este total opusul Wandei, care locuiește departe de școală și se luptă în fiecare zi cu sărăcia, răutățile din jur sunt aceleași. În ambele cazuri oricând poate apare personajul salvator, care își dă seama cât de mult suferă Wanda, copilul sărac din dramatizarea Mihaelei Michailov sau copilul român revenit în țara sa. Este cel care dorește să oprească cumva comportamentul colegilor, însă îi e frică să nu fie următoarea victimă din clasă. Iar replica gândită de Vlad Rădescu pentru Mădălina, acel caracter puternic care o apără pe Wanda (fetița cu o rochie care i-a rămas ca amintire de la mama ei și de la care a pornit umilința colegilor ei din clasă, când le-a spus că nu e singura rochie pe care o are, ci în dulap, frumos aranjate pe umerașe, are 100 de rochii, care existau doar în imaginația și în desenele ei pentru care este premiată), poate fi considerată răspunsul la agresiunea fizică, psihică, verbală, la frica elevului față de colegi.
„Wanda e o fată ca noi. Nu mai râdeți de ea! Nu vă mai bateți joc de ea. Lăsați-o-n pace! Nu mai râdeți de numele ei. Așa cum nu râdem nici de numele nostru. De ce un nume să facă un alt nume să se simtă cel mai trist nume din lume? Wanda, chiar îmi vine să te cred că ai 100 de rochii, toate frumos aranjate în dulapul tău. Chiar îmi vine să te cred și îmi este frică, teamă, să fiu de partea ta pentru că mâine o să fiu eu o Wanda, mâine o să se ia de mine, mâine o să fiu eu aia mincinoasă, mâine o să-mi găsească mie o poreclă, mâine o să scrie numele meu pe toți pereții școlii. Mâine o să-mi zică : știm că porți hainele rămase de la sora ta, știm că mama ta nu are bani să-ți cumpere haine, știm că le împrumută de la mamele altor fete pentru că nu le mai poartă. Știm, știm, știm. Mi-e frică, Wanda”, este replica Mădălinei.
Spectacolul s-a jucat în prezența unui public foarte numeros, care i-a răsplătit pe tinerii actori cu îndelungi aplauze. La final, preotul Liviu Mihăilă le-a oferit regizorului Vlad Rădescu și tânărului actor și asistent regie Cristi Constantinescu, fost student al lui Vlad Rădescu și al profesoarei Adriana Piteșteanu, câte un tablou semnat de pictorul humorean Radu Bercea și câte o icoană, pentru munca depusă cu membrii trupei „Birlic” la punerea în scenă, într-un timp record de aproape două săptămâni, a pieselor de teatru „Aproape Labiș” și „100 de rochii”.
