67,83% dintre elevii suceveni care au susţinut bacalaureatul în această sesiune au obţinut note de trecere. Potrivit statisticii furnizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, din cei 5.456 de elevi înscrişi, s-au prezentat 5.194, iar dintre aceştia au promovat examenul 3.523.
1.668 de absolvenţi de liceu nu au reuşit să obţină medii peste 6. Trei candidaţi au fost eliminaţi pentru că le-a sunat telefonul în timpul probelor.
De menţionat că procentul înregistrat la nivel judeţean este cel mai mic din ultimii cinci ani.
În 2015, înainte de contestaţii, procentul promovaţilor era de 68,63, acesta crescând până la 71,19% în 2016 şi la 73,49% în 2017. În 2018, 70,24% dintre candidaţi erau declaraţi ”reuşiţi” înainte de contestaţii.
Cât priveşte situaţia la nivel naţional, Suceava se plasează peste media din ţară, unde rata de promovare este de 67,2%.
De menţionat că un candidat este declarat „reuşit” dacă are cel puţin nota 5 la fiecare probă scrisă a examenului, iar media celor trei probe este de cel puţin 6.
Cei mai mulţi candidaţi au medii între 8 şi 8,99
În judeţ, cei mai mulţi dintre candidaţii promovaţi (1.059) au medii între 8 şi 8,99. 909 candidaţi au medii între 7 şi 7,99; 817 au medii între 9 şi 9,99; 734 au medii din intervalul 6-6,99. Patru candidaţi au 10 pe linie. Dintre cei 1.668 de candidaţi respinşi, 1.369 au medii sub 5 şi 299 au medii între 5 şi 5,99.
La proba de limba şi literatura română, s-au prezentat 5.310 candidaţi, dintre care 4.799 au promovat testarea, iar 511 au fost respinşi.
La proba de limba şi literatura maternă au luat note peste 5 un număr de 23 de candidaţi, iar patru au fost respinşi.
Proba obligatorie a profilului (matematică şi istorie) a înregistrat o prezenţă de 5.261 de elevi, din care 4.047 de candidaţi au luat peste 5, 1.212 au picat testarea, iar doi au fost eliminaţi, fiind surprinşi cu telefonul mobil asupra lor.
Ultima probă, cea la alegere a profilului şi specializării (fizică, biologie, chimie, informatică, geografie, logică, argumentare şi comunicare, psihologie, economie, sociologie, filosofie) a înregistrat o prezenţă de 5.267 de candidaţi, din care 4.738 au promovat, 528 au fost respinşi, iar un elev a fost eliminat.
Situaţia în ţară
Rata de promovare (înainte de contestaţii) înregistrată de la nivel naţional este de 67,2%.
Din totalul candidaţilor înscrişi (136.091), s-au prezentat 129.166 de candidaţi. Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 84 de candidaţi. Aceştia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale examenului naţional de bacalaureat.
Procente mari de promovare s-au înregistrat în: sectorul 4 al Capitalei (80,94%), judeţele Cluj (80,71%), Iaşi (76,34%), Bacău (75,96%), Sibiu (74,54%), Brăila (73,40%), Galaţi (73,01%), în municipiul Bucureşti (72,84%), judeţele Buzău (72,84%) şi Braşov (72,74%).
Rezultatele (înainte de contestaţii) au fost afişate luni, 8 iulie, atât în centrele de examen, cât şi pe pagina web dedicată, bacalaureat.edu.ro.