Urşii seamănă panică şi devin tot mai agresivi în diferite zone ale judeţului Suceava sub privirile neputincioase ale autorităţilor. Ultimul eveniment în care a fost implicat un urs a avut loc sâmbătă seară, în localitatea Holda din oraşul Broşteni.
Un jandarm în vârstă de 38 de ani a văzut moartea cu ochii după ce o sălbăticiune l-a atacat din senin. Norocul celui atacat s-a numit plutonierul major Iulian Ciubotă, partenerul său de patrulare din acea seară. În disperare, văzându-şi colegul cum se lupta cu ursul, jandarmul a scos pistolul din dotare, marca Carpaţi, calibrul 7,65, şi a tras două încărcătoare în direcţia animalului.
Nu se ştie câte din cele 12 gloanţe au lovit ursul, dar cert este că acesta s-a oprit din atacul asupra jandarmului ghinionist. Iniţial, s-a crezut că ursul a murit, dar aseară, când s-a ajuns la locul incidentului, animalul dispăruse, ceea ce denotă, cel mai probabil, că a fost doar rănit.
„Colegii mei se aflau în patrulare, iar sâmbătă seară, în jurul orei 21.00, au parcat maşina de serviciu la limita localităţii Holda cu pădurea, spre Ostra - Stulpicani, şi au continuat patrularea pe jos. La un moment dat, din pădure a ieşit un urs şi l-a atacat pe unul dintre jandarmi, muşcându-l de umăr şi provocându-i răni la mână şi picior. Celălalt coleg a reuşit să scoată pistolul şi a tras mai multe focuri de armă spre urs, iar în felul acesta i-a salvat viaţa celui cu care se afla în misiunea de patrulare”, a precizat Bogdan Cornaci, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Suceava.
După ce au reuşit să scape de urs, jandarmul salvator şi-a urcat colegul în maşina zgâriată de urs şi împreună au plecat spre spitalul din Broşteni, nu înainte de a cere ajutorul unui echipaj medical.
Medicul de pe ambulanţa cu care s-au întâlnit pe drum a considerat că rănile suferite trebuie tratate la un spital cu o dotare mai bună, astfel încât jandarmul rănit a fost transportat la Unitatea Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Suceava.
Rănitul pierduse destul de mult sânge şi pentru a nu-i fi pusă viaţa în pericol a fost operat de urgenţă sâmbătă seară la umărul din care a muşcat ursul. În acest moment, starea jandarmului rănit este stabilă, dar medicii îl ţin în continuare sub observaţie pentru a nu apărea surprize neplăcute.
Mai trebuie spus că ambii jandarmi aveau experienţă şi lucrau în acea zonă fierbinte, cel puţin din prisma întâlnirilor cu animalele sălbatice, de 8, respectiv 12 ani.
Număr aproape triplu de urşi faţă de ceea ce ar fi normal
Atacul asupra jandarmului vine în contextul în care oamenii din Câmpulung Moldovenesc sunt de-a dreptul terorizaţi de o ursoaică. Periodic, animalul sălbatic care are şi pui coboară din pădure şi intră în curţile oamenilor omorând tot ce prinde în cale. De altfel, avertizările prin serviciul Ro Alert despre pericolul prezenţei ursoaicei în Câmpulung Moldovenesc s-au înmulţit semnificativ.
Marea problemă este aceea că numărul urşilor din pădurile Sucevei este cu mult mai mare decât ar fi normal.
Numai în zona Broşteni-Crucea, acolo unde s-a înregistrat atacul de sâmbătă seară, sunt înregistrate, în pădurile Direcţiei Silvice, 91 de exemplare de urs, cu 12 mai mult faţă de anul trecut. Potrivit lui Sorin Ciobanu, directorul Direcţiei Silvice Suceava, numărul corect de urşi ar trebui să fie de 34, ceea ce înseamnă că în acest moment sunt de aproape trei ori mai multe astfel de animale.
În total, în pădurile Direcţiei Silvice Suceava sunt 233 de exemplare de urs, cu 33 mai multe faţă de anul 2018, aceasta în condiţiile în care ar trebui să există doar 103 exemplare.
Totuşi, numărul de urşi este mult mai mare, iar conform datelor oferite de prefectul de Suceava, Mirela Adomnicăi, ar fi vorba de 590 de exemplare.
Numărul populaţiei de urşi a crescut constant în ultimii ani, şi aceasta pentru că de mai bine de 10 ani vânătoarea la acest animal este interzisă total. În acest moment, pentru a vâna un urs trebuie parcurs un mecanism birocratic extrem de complicat, iar aprobările se dau doar în cazuri extreme.