Problema ursoaicei cu pui care coboară aproape în fiecare seară în zona locuită din municipiul Câmpulung Moldovenesc necesită fără îndoială luarea de măsuri urgente, fapt pe care se pare că l-au înţeles și autoritățile. Varianta care s-ar putea pune în aplicare în regim de urgență, adică în zilele următoare, este de organizare a unei goane pentru ca ursoaica să fie alungată cât mai departe de zona locuită, în care și-a făcut un obicei de a veni.
Viceprimarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, Nicolai Moroșan, ne-a declarat că în urma discuțiilor purtate cu prefectul de Suceava, Mirela Adomnicăi, și cu ceilalți factori responsabili din cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, a reieșit că este necesar ca primăria să încheie un contract de prestării servicii cu Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS) Suceava, gestionarul fondului, pentru a se putea lua măsuri concrete. Dacă varianta recoltării nu poate fi luată în calcul la o ursoaică cu pui, ar mai fi varianta relocării prin tranchilizare, care însă are și ea multe necunoscute, necesitând aprobări și logistică, în timp ce a treia opțiune, cea mai la îndemână, este de organizare a unei goane cu cât mai mulți oameni, care să sperie ursoaica. Detaliile acestei goane, pentru a fi eficientă, trebuie stabilite de specialiști, adică de cei de la AJVPS Suceava. Nimeni nu poate garanta că o astfel de goană va rezolva problema, însă este o variantă cât de cât la îndemână, care merită să fie încercată.
Viceprimarul Nicolai Moroșan a declarat că din punctul de vedere al primăriei se va face tot ce este cu putință, adică se va semna în regim de urgență acel contract de prestări servicii solicitat de AJVPS Suceava.
Un astfel de contract ar fi o premieră la nivel de județ pentru o primărie.
În mod cert, trebuie încercată găsirea unei soluții, oamenii din Câmpulung Moldovenesc fiind foarte speriați de ce se întâmplă. De pe 21 iunie, aproape în fiecare seară, a fost semnalată prezența ursului în municipiu, prin livezi, grădini sau prin curți. Ursul a fost văzut în mai multe rânduri și pe drumuri secundare, inclusiv printre blocuri.
Sunt cel puțin două filmări în care o ursoaică însoțită de doi pui apare în zone locuite din Câmpulung Moldovenesc, în fața unui fost dispensar și pe lângă gardurile unor case, căutând de mâncare.
Sunt oameni în vârstă care spun că au ieșit noaptea din casă și au văzut ursul la câțiva metri de ei, rămânând blocați de spaimă.
Unii localnici spun că ar fi vorba de cel puțin doi urși adulți diferiți care vin în zona locuită, însă informația trebuie tratată cu rezerve.
În urma apelurilor la 112 efectuate mai ales în primele zile de apariție a ursoaicei, polițiști și jandarmi au încercat să sperie animalul cu semnalele acustice și luminoase de pe autospeciale și cu petarde, însă măsura a fost eficientă cel mult pentru moment.
Până acum, ursul a produs și pagube la stupi din două gospodării și a ucis o capră domestică.