Autorități locale și județene, șefi de instituții, reprezentanți ai unor partide politice, cadre militare, alături de oaspeți din Republica Moldova, au marcat cei 515 ani de la trecerea în veșnicie a voievodului Ștefan cel Mare, printr-o ceremonie de depunere de coroanede flori.
Evenimentul a avut loc la statuia domnitorului, din apropierea Cetăţii de Scaun a Sucevei, și a debutat cu Imnul de Stat și un serviciu religios.
În drumul lor spre Putna, o delegație din Republica Moldova, condusă de primarul comunei Soroca, Victor Său, a oprit și la statuia voievodului din municipiul Suceava, pentru a depune jerbe, între cele două localități existând un acord de înfrățire încă de anul trecut.
De asemenea, ceremonialul s-a bucurat de prezența Brigăzii de Poliție Specială de la Chișinău și de cea a președintelui Asociației Obștești „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Republica Moldova, Andrei Batereanu.
Acesta i-a acordat primarului Ion Lungu Insigna de gradul I, Aur, ”Ștefan cel Mare și Sfânt”, „în semn de înaltă apreciere și recunoștință pentru stăruința în afirmarea identității naționale și a unității de neam a românilor din România, Ucraina și Republica Moldova”.
La rândul său, Lungu i-a oferit acestuia o diplomă și o medalie aniversară, cu prilejul împlinirii a 630 de ani de atestare documentară a orașului Suceava în 2018.
Acțiuni consacrate domnitorului Moldovei au avut loc în întreg județul, cel mai amplu ceremonial desfășurându-se la Putna.