Primăria Berchișești va finaliza în cel mai scurt timp lucrările de modernizare a cinci kilometri de drumuri comunale. Primarul din Berchișești, Violeta Țăran, a declarat că investiția se realizează printr-un proiect finanțat din fonduri europene, prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), pe submăsura 7.2 „Investiţii în crearea şi modernizarea infrastructurii de bază la scară mică”. Violeta Țăran a precizat că cei cinci kilometri de drumuri sunt în satele Berchișești și Corlata. Primarul din Berchișești a explicat că modernizarea presupune asfaltarea unui număr de zece sectoare de drumuri comunale, imperios necesare locuitorilor din această comună. „Investiția face parte din demersurile constante ale administrației locale din Berchișești de a îmbunătăți infrastructura comunei, și implicit, de a crește gradul de confort al localnicilor”, a declarat Violeta Țăran. Ea a precizat că lucrările vor fi finalizate în maxim o lună.
Violeta Țăran a mai precizat că modernizarea şi dezvoltarea comunei Berchişeşti sunt priorităţi esenţiale ale administraţiei locale, în scopul îmbunătățirii vieţii oamenilor şi diversificării punctelor de atracție economice, sociale și culturale, atât pentru comună, cât și pentru generațiile următoare.