Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din oraşul Liteni, a fost ucis, sâmbătă seară, atacat din spate şi înjunghiat de şase ori. Nenorocirea s-a produs în centrul localităţii, victima fiind urmărită de atacator în drum spre casă. Autorul crimei ar fi un minor în vârstă de 17 ani, din Rotunda-Liteni, descris de localnici ca foarte violent, în ciuda vârstei.
Sâmbătă, în jurul orei 21.30, poliţiştii au fost sesizaţi de un preot din Liteni, care a anunţat că a găsit în curtea locuinţei sale un tânăr inconştient. La faţa locului, a fost găsit Mihai Iurea, în vârstă de 24 de ani, în stare de inconştienţă, cu urme de sânge pe îmbrăcăminte. Conform unor martori, tânărul a fost auzit strigând după ajutor şi a intrat în curtea preotului probabil pentru a cere ajutor. Din păcate, leziunile erau mult prea severe şi, în scurt timp, au dus la deces.
La faţa locului au ajuns judiciarişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale Suceava, care au efectuat cercetări pe tot parcursul nopţii, alături de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Din primele cercetări s-a stabilit că victima a avut o altercaţie pe terasa barului „La Anghelache” din centrul oraşului Liteni cu un minor de 17 ani, aparent aplanată de ceilalţi consumatori.
Din păcate, minorul de 17 ani, Mihai Gabriel Mancaş, din Rotunda-Liteni, a plecat de pe terasă cu gândul la răzbunare. O răzbunare mişelească, cu cuţitul, şi pentru care a apelat la un alt tânăr să îl ajute la comiterea oribilei fapte.
Din cercetări rezultă că minorul de 17 ani l-a urmărit pe Mihai Iurea în drumul spre casă şi, folosindu-se de un cuţit, i-a aplicat acestuia un număr de 6 lovituri în partea superioara a corpului (torace şi abdomen), rezultă din primele cercetări.
Victima a suferit o hemoragie puternică iar în scurt timp a decedat.
Complicele ar fi un alt minor de 17 ani, tot din Rotunda, care este cercetat deocamdată pentru complicitate la omor, rolul său în atac urmând a fi stabilit.
Pe numele lui Mancaş a fost emisă ordonanţă de reţinere iar luni procurorul criminalist va solicita arestarea sa preventivă pentru comiterea infracţiunii de omor.
Tânărul în vârstă de 24 de ani care a murit în condiţii atât de tragice era angajat în Suceava, era cunoscut ca un băiat muncitor şi avea o prietenă cu care intenţiona să se căsătorească.
Referitor la minorul de 17 ani, acesta ar face parte dintr-un grup de tineri din Rotunda care au făcut destul de multe probleme pe raza Liteniului. Practic, nenorocirea la care s-a ajuns ar fi doar vârful violenţelor.