Patru noi săli de operaţie se vor adăuga celor nouă existente la Spitalul de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava. Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, instituţia care are în subordine spitalul, a anunţat în conferinţă de presă că ieri a fost semnat contractul de execuţie a lucrărilor cu firma Conest SA Iaşi şi tot ieri a fost dat ordinul de începere a lucrărilor. Flutur a declarat că valoarea investiţiei este de 29,6 milioane de lei, cu termen de realizare 12 luni. Cele patru noi săli vor fi construite prin supraînălţarea Corpului D. Nevoia de săli suplimentare de operaţie a apărut prin creşterea numărului de intervenţii chirurgicale efectuate în spital. Cel mai probabil, vor fi destinate Chirurgiei toracice, Chirurgiei plastice, Chirurgiei vasculare şi Chirurgiei oncologice.
În legătură cu stadiul altor investiţii la Spitalul de Urgenţă, preşedintele CJ a declarat că reabilitarea sistemului de alimentare cu apă, în valoare de 11,3 milioane de lei, care va asigura independenţa unităţii medicale în caz de avarie, va fi finalizată până la sfârşitul anului.
Construcţia pistei pentru elicoptere, estimată la 6,5 milioane de lei, are documentaţia finalizată şi va fi scoasă la licitaţie proiectarea şi execuţia, iar pentru pasajul subteran care va asigura legătura între spitalul nou şi pavilioanele Spitalului Vechi sunt alocate fondurile pentru studiul de fezabilitate şi este aşteptată aprobarea Ministerului Sănătăţii pentru construcţia spitalului de copii pentru stabilirea amplasamentului acestuia şi demararea studiului geotehnic.
Managerul spitalului, Vasile Rîmbu, a declarat, la rândul său, că modernizarea şi dotările au făcut ca această instituţie medicală să fie atractivă pentru medicii tineri. El a spus că a fost contactat, prin intermediul Consiliului Judeţean, de doi medici specializaţi în chirurgie toracică în spitale din Danemarca şi Irlanda, care au decis să se întoarcă în România şi au optat pentru spitalul sucevean.