Deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor îi solicită premierului Viorica Dăncilă să rezolve situaţia nedreaptă în care se află foştii angajaţi ai Geomold SA care riscă să le fie diminuate pensiile ca urmare a faptului că nu le mai este recunoscută munca în subteran. Angelica Fădor a susţinut o declaraţie politică şi i-a adresat o întrebare premierului Românie prin care a adus în atenţie situaţia minerilor care au lucrat în întreprinderi de prospecţiuni şi explorări geologice, care au fost excluşi din categoria celor care au desfăşurat activităţi încadrate în condiţii speciale de muncă printr-o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în urma sesizării formulate de Avocatul Poporului.
Fădor a explicat că persoanele care au lucrat în subteran, la Întreprinderea de Prospecţiuni şi Explorări Geologice (IPEG) Suceava, reorganizată prin HG 193/1991 în SC Geomold SA, pensionari şi viitori pensionari, au fost excluse din categoria celor care au desfăşurat activităţi încadrate în condiţii speciale de muncă. „Prin această excludere a fost făcută o mare nedreptate minerilor şi lucrătorilor care şi-au desfăşurat activitatea în subteran în cadrul unităţilor de prospecţiuni şi explorări geologice sau de exploatări în subteran pentru că nu se mai consideră activitate desfăşurată în <unitate minieră> şi încadrată în condiţii speciale de muncă”, a declarat deputatul PNL de Suceava. Angelica Fădor i-a transmis premierului că în anul 1990 unitatea avea aproximativ 5.000 de salariaţi, iar cei care îşi desfăşurau activitatea în subteran executau lucrări de deschidere şi pregătire, respectiv puţuri de extracţie, galerii, nişe de legătură, suitoare, plane înclinate, camere speciale, abataje experimentale şi altele în zonele aflate în exploatare a minereului neferos, la exploatările Leşu Ursului, Fundu Moldovei, Mestecăniş, la acumulările de sulf din Munţii Călimani, la cele de baritină de la Holda şi Ostra, de minereuri de fier de la Delniţa sau minereu de mangan în Bazinul Domelor. Fădor a adăugat că în aprilie 1997 activitatea de subteran din cadrul SC Geomold SA a încetat, o parte din lucrători fiind preluaţi de celelalte unităţi miniere din zonă, respectiv SC Minbucovina SA Vatra Domei sau Compania Naţională a Uraniului Bucureşti.
Deputatul liberal a explicat că potrivit Legii 19/2000, personalul din cadrul SC Geomold SA, care şi-a desfăşurat activitatea în subteran cel puţin 50% din timpul normal de muncă, a fost încadrat până pe 1 ianuarie 2000 în grupa I de muncă, beneficiind de ieşirea la pensie la fel ca toţi minerii din România, cumulând 20 de ani de activitate de la cele două unităţi miniere, cu limita de vârstă de 45 de ani. „Astfel, actuala situaţie creată prin excluderea acestora din categoria celor care au desfăşurat activităţi încadrate în condiţii speciale de muncă este nedreaptă şi discriminatorie atât între minerii de la unităţile miniere de exploatare faţă de cei de la IPEG, dar şi între foştii lucrători în subteran de la IPEG, pensionaţi anterior datei de 1 ianuarie 2001 faţă de cei ieşiţi la pensie după această dată”, a declarat Angelica Fădor.
În final, deputatul PNL de Suceava i-a adresat rugămintea premierului Viorica Dăncilă să analizeze această situaţie şi a întrebat-o care este soluţia pe care Guvernul o propune pentru repararea acestei nedreptăţi, în vederea acordării de ”drepturi egale pentru muncă egală”.