O fetiţă de 10 ani a fost victima unui accident petrecut pe o trecere de pietoni din municipiul Câmpulung Moldovenesc, după care şoferul a mutat maşina câteva zeci de metri faţă de locul comiterii accidentului. Poliţiştii care au instrumentat cazul au întocmit pe numele său un dosar penal, luând în considerare şi comiterea infracţiunii de „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia”.
Accidentul a avut loc miercuri la prânz, pe strada Calea Transilvaniei din oraş, în timp ce un bărbat de 52 de ani, din localitate, conducea o autoutilitară Fiat Ducato, dinspre Suceava spre municipiul Vatra Dornei. La un moment dat, ajuns în dreptul unei treceri pentru pietoni, marcată şi semnalizată corespunzător, autoturismul a acroşat-o şi accidentat-o pe o fetiţă de 10 ani din municipiul Câmpulung Moldovenesc, care era angajată în traversarea regulamentară a drumului public, pe marcajul pietonal.
În urma impactului, fetiţa a fost rănită uşor, fiind transportată de un echipaj al ambulanţei la spitalul din oraş, pentru îngrijiri medicale. După accident, bărbatul de la volan a oprit autoutilitara, după care, apreciind că îngreunează traficul în zonă prin blocarea unei benzi de circulaţie, el s-a urcat din nou la volanul autoutilitarei şi a mutat-o circa 35 metri spre înainte, modificând în acest sens locul producerii accidentului şi fără a avea permisiunea organelor de poliţie. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool în aerul expirat, şi i s-a recoltat o probă biologică de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Pe numele său s-a întocmit dosar penal privind infracţiunile de „vătămare corporală din culpă” şi „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia”.