Primăria Dărmăneşti va depune un proiect pentru racordarea comunei la reţeaua de gaz metan. Primarul din Dărmăneşti, Dănuţ Chidoveţ, a declarat că până în momentul de faţă a fost întocmit studiul de fezabilitate pentru acest proiect. „Pentru anul acesta am făcut demersurile şi am întocmit un studiu de fezabilitate pentru aducţiunea de gaz. Pe raza comunei Dărmăneşti trece magistrala Suceava – Rădăuţi şi ne-ar fi foarte uşor să obţinem o finanţare pentru aducţiune cu gaz. Am făcut demersurile la Mediaş, am fost şi pe teren cu specialiştii, întocmim studiul de fezabilitate şi îl vom depune la Ministerul Dezvoltării Regionale pentru finanţare”, a declarat Dănuţ Chidoveţ.
El a reamintit că în comuna Dărmăneşti sunt în derulare nu mai puţin de 11 proiecte, din care se lucrează efectiv la cinci, toate finanţate atât din fonduri guvernamentale, cât şi din cele europene. Dănuţ Chidoveţ a arătat că lucrările au început deja la proiectele finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală pentru modernizarea şi reabilitarea şcolilor din Dărmăneşti, Dănila şi Călineşti Enache. Chidoveţ a explicat că din fonduri europene este finanţat, prin AFIR, un proiect pentru construcţia unei grădiniţe noi în satul Măriţei. „Lucrările la noua grădiniţă au început deja şi sperăm să le finalizăm până când începe noul an şcolar. Proiectul are o valoare de 1,031 milioane de lei, iar noua grădiniţă va avea trei grupe pentru preşcolari”, a declarat Dănuţ Chidoveţ.
El a mai spus că tot cu fonduri europene este finanţat un proiect pentru reţele de apă şi canalizare în comună, cu o valoare de 1,35 milioane de euro, fără TVA. Primarul din Dărmăneşti a precizat că acest proiect se află în faza de licitaţie de execuţie a investiţiei, iar dacă nu vor fi contestaţii la atribuire va fi semnat ordinul de începe a lucrărilor. Dănuţ Chidoveţ a declarat că alte proiecte aflate în diverse stadii de implementare sunt pentru construcţia unui drum cu o lungime de cinci kilometri, care va deservi mai multe sate, dar şi a unui drum, finanţat prin Grupul de Acţiune Locală, în satul Măriţei.
Dănuţ Chidoveţ a mai adăugat că prin Compania Naţională de Investiţii se vor construi o sală de sport şi un cămin cultural în satul Măriţei.