Universitarul Andrei Marga va conferenția vineri, 14 iunie, de la ora 14.00, la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava (USV), pe tema educației.
Evenimentul „Educația: stări de lucruri, erori, soluții” va fi găzduit de Aula Corpului A, fiind organizat în colaborare cu Asociația Alumni.
Fostul rector al Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj a mai fost invitat la USV, anul trecut, cu prilejul celei de a V-a ediţii a Salonului Internaţional de Carte „Alma Mater Librorum”.
De altfel, acesta este din 2011 Doctor Honoris Causa al Universităţii din Suceava.
Marga a fost ministru de Externe al României în mai - august 2012, ministru al Educației în 1997 - 2000 și rector al UBBîntre anii 1993 - 2004 și 2008 - 2012.