Deputatul liberal de Suceava Ioan Balan este de părere că PSD nu a înţeles nimic după eşecul usturător de la alegerile prezidenţiale de duminică, 26 mai. Parlamentarul sucevean crede că mutările de trupe făcute de partidul de guvernământ nu fac altceva decât să demonstreze modul în care sfidează în continuare o întreagă naţie.
„PSD demonstrează încă o dată că nu a învăţat nimic din palma usturătoare pe care i-a dat-o poporul român. În numai 48 de ore de la bătaia <soră cu moartea> pe care a încasat-o Cormoranul Roşu, bătaie pe care a luat-o tocmai de la electoratul pe care l-a tot invocat ca să-şi legitimeze şi să-şi menţină guvernarea dezastruoasă, PSD s-a întors la vechile metehne, la vechile obiceiuri care au ţinut ţara pe loc. Cei din PSD nici nu au apucat să-şi jelească victimele votului din 26 mai, nici nu s-au sinchisit să înţeleagă avertismentul sutelor de mii de români din diaspora şi, într-un dispreţ total, în loc să-l demită imediat pe ticălosul de Meleşcanu din Guvern, s-au gândit să-l premieze pe micul Meleşcanu, adică pe Titus Corlăţean, şi să-l numească viceprim-ministru, deşi este un personaj odios şi de tristă amintire pentru alegătorii români din străinătate”, a arătat Ioan Balan.
Acesta afirmă că, în ciuda faptului că sunt aproape la pământ şi ar trebui să-şi ceară scuze cetăţenilor României, din ţară sau străinătate, cei de la PSD continuă să guverneze ţara în acelaşi stil toxic.
„Cormoranul Roşu sfidează bunul-simţ şi, în dispreţul unei întregi naţiuni, de parcă ar fi câştigat alegerile de duminică, continuă să guverneze ţara în acelaşi stil toxic, chiar şi după ce Liviu Dragnea nu mai este şeful lor. Acest comportament ne demonstrează o dată în plus că nu doar Dragnea, ci întreg PSD-ul este toxic pentru România şi trebuie înlăturat cât mai repede de la putere, atât din administraţia locală, cât şi de la Guvern. Din punct de vedere politic, PSD-ul nu merită nici un semn de compasiune, iar la următoarele rânduri de alegeri, prezidenţiale, locale şi parlamentare, românii trebuie să ne scape definitiv de ei. Pe de altă parte, micul PSD confirmă că ce naşte din PSD e ProPSD, iar micul Titulescu a rămas la fel de mic. Mic plus şoric este egal cu NIMIC!”, a conchis Ioan Balan.