Concursul Naţional de Interpretare Instrumentală ”Lira de Aur”, ediţia 40, care debutează vineri, 31 mai, va beneficia, de la ediţia viitoare, de un pian nou, profesional, pentru care a fost demarată procedura de licitaţie de către Primăria Suceava.
Finanţarea alocată de municipalitate pentru această achiziţie este de 500.000 de lei.
„Am promis anul trecut, pe scenă, că până la actuala ediţie vom avea un pian nou. Vom avea un pian nou, este pe drum, cum s-ar spune, dar nu acum, pentru că s-a aprobat târziu bugetul, chiar de am fost primii din ţară care l-au aprobat, în aprilie. Acest pian, pentru care am alocat 500.000 de lei, va avea destinaţie specială – să fie utilizat pentru <Lira de Aur> şi pentru minifilarmonica Primăriei Suceava, care va fi funcţională din toamnă”, a declarat şeful municipalităţii sucevene, Ion Lungu.
Primăria Suceava este principalul finanţator al „Lirei de Aur”, pentru organizarea festivalului fiind alocată de la bugetul local suma de 100.000 de lei.
Evenimentul se desfăşoară în perioada 31 mai - 2 iunie 2019, iar candidaţii vor concura în funcţie de cele trei secţiuni: pian, vioară, corzi grave; instrumente de suflat şi percuţie.
Concursul se adresează elevilor din învăţământul preuniversitar de artă (clasele III-XII), care vor fi jurizaţi de către comisii formate din profesori universitari şi preuniversitari, personalităţi ale vieţii artistice din ţară şi străinătate. Juriul este format din doisprezece membri, preşedintele concursului de anul acesta fiind prof. univ. dr. Marin Cazacu, de la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, laureat al concursurilor internaţionale, unul dintre cei mai importanţi muzicieni români contemporani.