Amintiri din Comunism

Dacă românii noștri țigani, ei și celelalte naționalități, au putut construi Casa Poporului și sondele pierdute în marea cea mare, acum oare n-ar putea construi o autostradă suspendată? Nu în București, ci din târgul Siret până la Constanța. Nu știm, și e mai bine așa.

Minciuna stă cu regele la masă, spunea atât de frumos Al. Vlahuță, poet uitat. Mincinoșii au nasul lung, spune folclorul european. Noi, românii, țigani unici în Europa, avem în folclor multe expresii de jurăminți. Până și prima poezie pe care o învață copiii la grădiniță e cea a cățelului hoț și mincinos. Cea mai folosită expresie de jurământ a țăranului român era „să-mi sară ochii”, o invocație care ne amintește de complexul oedipian. Țiganii noștri romi, dacă nu erau dezrobiți de Mihail Kogălniceanu, un mare muieratic patriot, pe deasupra și miop, puteau rămâne până astăzi robi ai noilor boieri, foști activiști, securiști, informatori și alți urmași ai legiunilor romane, iuți de mână. Așa, au ajuns azi și mulți dintre ei boieri, capitaliști, politicieni, înalți demnitari etc. Tovarășul Ceaușescu i-ar fi folosit la construirea metroului, care nu s-ar mai fi terminat. Era vorba de materiale. Noroc că trăiau Ion Dincă și Emil Bobu al nostru, mai exigent decât răposatul lui coleg. Țăranii foloseau hiperurbanismul repauzat. Poate că era mai curat etimologic.

Dar cum se jură, sau se jurau țiganii de dinainte de 1989: să-mi moară mama. După care adăugau: mânca-ți-aș, fără să adauge ce. Oltenii noștri din fosta mică Românie se supără foc dacă-i înjuri de mamă. Despre sudălmi, înjurături, imprecații mai mult sau mai puțin folclorice, am vorbit puțin la tema înjurăturilor la români, jumătate religioase, jumătate licențioase, cu teme sexuale sau chiar de perversiune sexuală, ceea ce n-am înțeles eu, din punct de vedere lingvistic, decât mai târziu.

Mama avea o mare slăbiciune pentru graiul muntenesc, îndeosebi cel din București, considerat superior. Când  veneau domnul Jean sau fiul lui de la București la vecina noastră Domnica Goian, mama asculta cu plăcere spusele lor cu pă și dă. Se vede că sunt deștepți, nu ca noi, comenta ea. Bunica, care a stat mulți ani în București în tinerețe, nu vorbea decât rar de capitala regatului român. Avea ea motivele ei. În general, cei din Costâna îi tratau cu superioritate pe cei din vechiul Regat. Regățeni mincinoși, spuneau mulți. Noi am avut doar un învățător regățean.

Din gândirea creatoare a președintelui Nicolae Ceaușescu face parte și teoria nu prea originală a războiului întregului popor cu Armata Roșie și, eventual, trupe ale țărilor prietene și frățești din Tratatul de la Varșovia, ca în 1968, în Cehoslovacia. Războiul întregului popor însemna înarmarea tuturor locuitorilor patriei noastre, de la 1 la 80 de ani, bărbați și femei. Alți dictatori au mobilizat bărbați doar între 16 și 60 de ani. Dar n-a fost să fie, să ajungă conducătorul nostru iubit mare comandant de oști, precum Iosif Stalin sau Napoleon. Și acum sunt țări mici, precum Elveția, dar și Israel sau chiar Suedia, unde mobilizarea militară este foarte riguroasă, bărbați și femei, după serviciul militar efectuându-se stagii de mobilizare în fiecare an, de la soldați la ofițeri în rezervă. Noi, aici, la poalele Carpaților, nu mai avem nevoie nici de armată, stând liniștiți sub umbrela nucleară a NATO. Și totuși, perfidul Albion, vorba lui Napoleon Bonaparte, ne-a vândut două fregate casate și ultraruginite, iar imperialiștii americani vor să ne vândă avioane și ele casate și ruginite. La așa țară, așa armament. Și instinctul nostru patriotic nu se manifestă în niciun fel. Nici n-are cum, dacă-l recitim pe interpolatorul cronicii marelui patriot Grigore Ureche, Simion Dascălul. Cuza a știut el ce a știut că i-a trimis pe călugării greci și români la muncă. Așa au făcut și bolșevicii, în 1959. Dar dacă marele nostru domnitor (mai bine era ales președinte) Al. I. Cuza nu seculariza averile mănăstirești? Nu veneau acum grecii, în baza legii 10/2000, restitutio in integrum, să ne ia jumătate de țară? Și când te gândești că un perfid președinte bolșevic a speriat un întreg popor că vine regele cu boierii și capitaliștii vechi, să ne ia toate avuțiile, conform dictonului latin. Și tot acest bolșevic, în 2002, a aprobat senin legea cu restitutio in integrum și poporul nu a înțeles nimic, fiind deștept ca oaia, vorba țăranului român. Așa ne trebuie! După spusele mamei, mai avem de îndurat păcatele strămoșilor. Aici, devin mistic și cred în soroc și noroc.

Tinerețea mea nerevoluționară s-a oprit la 20 de ani în Botoșanii lui Eminescu și al armenilor. Mâncam pâine neagră fără nimic altceva. În copilărie, când cineva ne-a adus o bucată de pâine neagră, veche, acră, de bucurie am început s-o mănânc cu mămăligă. Nu că nu mai mâncasem pâine albă făcută acasă de sărbători. Veșnicul rahat turcesc cumpărat cu 1-2 ouă, îl mâncam cu mămăligă rece, ca și marmelada. Unde mai este marmeladă? Suceava avea, în Burdujeni, o fabrică de marmeladă. Evident că merele erau puse laolaltă, cele cu viermi și cele fără. La școală, dimineața, ne dădeau pâine cu o felie de marmeladă și o ceașcă de ceai. Porția de pâine era următoarea: jumătate din o pâine mare, standard, costa 2 lei. Ea se tăia în bucătărie de elevul de serviciu în fiecare zi în 5 porții. Evident că eu aș fi mâncat toate cele 5 porții dacă mi le-ar fi dat. Dar, obișnuit cu foamea de mic, nu mă gândeam prea mult. La Botoșani, mâncam totuși dimineața la fabrică un sfert de pâine mare și o sută de grame de telemea. Totul costa cam 3 lei. Sigur că nu chiar totdeauna. Am mai spus ce făceam uneori la prânz, la cantina sfatului popular, numită la Suceava, când era, cantina săracilor, deși aceasta există și acum, fiindcă există un fel de lege internațională în acest sens, ca în cazul orbilor și surdo-muților. Asociația se numește numai a surzilor astăzi. Muții s-ar fi supărat, ca și orbii. Genialul scriitor argentinian Ernesto Sàbato, în romanele Tunelul și Despre eroi și morminte, a descris un fel de organizație internațională a orbilor, care executau fel de fel de misiuni, care pe mine mă fascinau când le citeam, dar mă și speriau. Nu a primit Premiul Nobel de la orbii din comitetul Academiei Suedeze.