O familie din Rădăuți, soț și soție, a ajuns duminică la spital, după ce cei doi au fost acroșați de un autoturism în timp ce traversau drumul pe o trecere de pietoni.
Accidentul s-a petrecut duminică după-amiază, pe o trecere de pietoni din apropierea Primăriei Rădăuți, în timp ce un tânăr de 19 ani, din comuna Brodina, se afla la volanul unui autoturism Fiat cu care circula pe strada Piața Unirii din oraș, din direcția străzii Calea Bucovinei spre centrul orașului.
Ajungând la trecerea de pietoni din dreptul parcului central municipal, tânărul nu a acordat prioritate de trecere unui bărbat de 68 ani și soției acestuia, în vârstă de 65 de ani, ambii din Rădăuți, care traversau regulamentar, acroșându-i pe aceștia. În urma impactului, cei doi au fost răniți, fiind preluați de echipajele unor ambulanțe și transportați la Spitalul municipal Rădăuți, pentru îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, după care i-au fost recoltate probe biologice de sânge. Din primele cercetări întreprinse de polițiști, vinovat de producerea accidentului este tânărul de 19 ani, care nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversare, prin loc special amenajat și marcat. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.