Trei suceveni au fost dați în urmărire recent de Poliția Română în urma unor condamnări definitive din dosare de contrabandă cu țigări. Cei trei nu au fost de găsit la data rămânerii definitive a pedepselor, astfel că s-au declanșat procedurile de dare în urmărire la nivel național și internațional.
Eduard-Ștefan Grigor, în vârstă de 36 de ani, din Siret, a fost condamnat la 4 ani de închisoare de către Judecătoria Suceava, în condițiile în care mai avea la activ o condamnare mai veche, a cărei suspendare condiționată a fost revocată.
Fapta pentru care a primit ultima condamnare este din 2012.În noaptea de 3 spre 4 martie 2012, la ora 20:30, Eduard Ștefan Grigor a preluat și transportat pe strada Grigore Alexandru-Ghica din Suceava, cu un autoturism Land Rover, cantitatea de 1.900 pachete cu ţigări marca Viceroy având aplicate timbre fiscale emise de autorităţile ucrainene.
Polițiștii care erau în urmărirea sa au încercat să-l oprească, însă tânărul a demarat în trombă cu mașina. Ulterior, el a abandonat autoturismul cu țigările de contrabandă pe strada Socului din Suceava.
O pedeapsă aproape la fel de mare are de executat Constantin Ursachi, în vârstă de 45 de ani, din Vicovu de Jos, condamnat definitiv la 3 ani și 8 luni de închisoare, pentru contrabandă. El a fost condamnat de Judecătoria Constanța, pedeapsa rezultând tot în urma cumulării unor sentințe.
Suceveanul a fost judecat și pentru că ar fi făcut parte din una din cele patru grupări infracţionale implicate în contrabandă în perioada octombrie 2010 - noiembrie 2011, pe zona Vicov și nu numai, grupări care şi-au desfăşurat în mod distinct activităţile de contrabandă, dar între care au existat elemente de conexiune.
Vasile Ioan Răilean, în vârstă de 48 e ani, din Vicovu de Sus, are de executat 2 ani, 9 luni și 10 zile închisoare, în urma unei condamnări a Judecătoriei Focșani.
El a fost anchetat pentru că în perioada aprilie-decembrie 2015 ar fi făcut parte dintr-un grup organizat care a acționat pe raza județelor Suceava, Bacău, Iași și Buzău și care s-a ocupat de colectarea, preluarea, deținerea, transportul, predarea, depozitarea și comercializarea de țigarete provenite din Ucraina și Republica Moldova, introduse în mod ilicit pe teritoriul vamal al României.