Sfârşitul de săptămână este întotdeauna prilej de bucurie pentru copii, mai ales dacă îl petrec la Iulius Mall Suceava. În acest weekend, cei mici vor avea parte de un spectacol cu artistul-ventriloc Crina Zvobodă, ateliere de creaţie, competiţie de dans şi concurs de talente.
Duminică, pe 26 mai, de la ora 17.00, cei mici sunt invitaţi la un spectacol captivant cu artistul-ventriloc Crina Zvobodă. Vor descoperi „Aventuri cu bunicuţa Julieta şi prietenii săi”, într-un show susţinut de Crina Zvobodă, membru UNITER şi al Societăţii Internaţionale a Ventrilocilor. De altfel, este singurul artist-ventriloc din România recunoscut mondial. În interpretarea ei, personaje îndrăgite şi haioase, unele văzute şi la televizor, în cadrul emisiunilor de talent, îi vor face pe copii să râdă de glume şi situaţii amuzante. Astfel, cei mici vor avea parte de o experienţă inedită, pentru că spectacolul este interactiv şi plin de umor. Tânăra ventrilocă poate vorbi fără să-şi mişte buzele, în timp ce prietenii ei sunt puşi pe şotii, iar asta îi fascinează pe ştrengari.
Festivalul Artis, ediţia VI-a
Sâmbătă, de la ora 09.00, peste 750 de copii talentaţi vor face spectacol pe scena de la etajul Iulius Mall Suceava. Atunci se desfăşoară Festivalul Artis, un eveniment care le oferă elevilor din ciclul primar prilejul de a a-şi pune în valoare abilităţile artistice. Ajunsă la cea de-a VI-a ediţie, iniţiativa aparţine mai multor instituţii de învăţământ din Suceava.
În aceeaşi zi, de la orele 14.00 şi 15.00, copiii sunt din nou aşteptaţi la atelierele de creaţie. Specialiştii de la Creativ & Deco îi vor învăţa cum să realizeze, cu ajutorul imaginaţiei şi al îndemânării, măşti veneţiene. Obiectele decorative le vor înfrumuseţa camera, pentru că, la final, prichindeii vor primi creaţiile cadou. Materialele necesare sunt asigurate de Iulius Mall Suceava, iar participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile.
Târg Handmade
Duminică este zi cu dans. De la ora 10.00, peste 400 de copii din judeţul Suceava se vor duela în mişcări ritmate, în cadrul unui concurs de dans. Competiţia este organizată de Palatul Copiilor, iar năzdrăvanii vor impresiona juriul şi publicul cu dans popular, de societate, sportiv şi alte coregrafii originale.
De vineri până duminică, parterul Iulius Mall va fi locul de întâlnire al artizanilor locali. Printre propunerile Târgului Handmade se numără podoabe felurite, din pietre preţioase şi semipreţioase, dar şi realizate cu ajutorul unor materiale şi tehnici aparte, accesorii de păr, piese vestimentare, casete de bijuterii sculptate şi pictate manual, papioane colorate, ceasuri inedite, tablouri şi multe alte decoraţiuni, dar şi cosmetice naturale.