Actorul Alexandru Arşinel a primit, ieri, din partea prefectului de Suceava, Mirela Adomnicăi, o distincţie de excelenţă, „în semn de consideraţie pentru cariera artistică de excepţie dăruită scenei româneşti şi înţelegerii între oameni”. Înmânarea distincţiei a avut loc în deschiderea şedinţei Colegiului Prefectural al judeţului Suceava. Prefectul Adomnicăi a amintit că în data de 4 iunie actorul va împlini 80 de ani şi i-a mulţumit pentru întreaga activitate pe scenă.
Alexandru Arşinel a mulţumit, la rândul său, pentru acest moment, spunând că semnele de recunoştinţă îl emoţionează întotdeauna, dar cu atât mai mult atunci când vin „de acasă”. „Suceava este un pământ mirific, sfânt pentru familia mea şi o sursă de energie pentru mine”, a declarat actorul Alexandru Arşinel, completând că de localitatea natală, Dolhasca, este „legat ombilical”.
Actor de teatru şi film, Alexandru Arşinel a jucat în sute de emisiuni de divertisment la radio şi la toate posturile de televiziune, pe scenele din ţară şi străinătate, precum şi în numeroase producţii cinematografice şi seriale TV. A înregistrat zeci de piese pentru Teatrul Naţional Radiofonic, a fost protagonist a sute de spectacole de teatru, de divertisment şi musicaluri şi a lansat o serie de albume muzicale.
Are titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului Suceava şi al celui natal, Dolhasca, iar Casa de Cultură din Dolhasca se numeşte, din 2014, „Alexandru Arşinel”. Până anul trecut, a fost vreme de 19 ani director al Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”. După moartea Stelei Popescu, Alexandru Arşinel a urcat tot mai puţin pe scenă, în acest context venind şi retragerea sa din funcţia de director al Teatrului de Revistă.