Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 16 mai 2019 - Anul XXIV, nr. 112 (7113)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Politic

Flutur îi îndeamnă pe suceveni să iasă în număr cât mai mare la votul pentru alegerile europarlamentare şi referendum

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Liderul PNL Suceava, Gheorghe Flutur, îi îndeamnă pe suceveni să iasă în număr cât mai mare la alegerile pentru Parlamentul European şi la referendumul pentru justiţie iniţiat de preşedintele României, Klaus Iohannis. Gheorghe Flutur a declarat că alegerile parlamentare de pe data de 16 mai au o semnificaţie extrem de importantă pentru România. „Adresez rugămintea tuturor sucevenilor să vină pe 26 mai la vot. Este extrem de important să facem primul pas pentru a ne consolida cu oameni puternici în Parlamentul European, cu cât mai mulţi europarlamentari PNL care să sprijine judeţul Suceava şi Bucovina. Şi asta pentru că avem nevoie de mai multe fonduri pentru autostrăzi, drumuri rapide, pentru agricultură şi industrie alimentară, dar şi pentru reindustrializarea zonei. Şi pentru asta vă îndemn să votaţi echipa de europarlamentari PNL, o echipă puternică, cu Rareş Bogdan în frunte”, a declarat preşedintele PNL Suceava.

De asemenea, Gheorghe Flutur i-a îndemnat pe suceveni să voteze şi la referendumul iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis pentru a apăra statul de drept din România. „Acest referendum a fost convocat pentru că din punctul de vedere al statului de drept şi al justiţiei din România s-au întâmplat nişte derapaje”, consideră Flutur. El a subliniat faptul că românii trebuie să-i sancţioneze pe pesedişti pentru că „au pus gând rău României” şi încearcă să scoată ţara din Uniunea Europeană. De asemenea, liderul PNL Suceava a arătat că în prezent există o stare de temere în rândul populaţiei cu privire la ceea ce vrea să facă PSD cu România. Gheorghe Flutur a declarat că una dintre preocupările principale ale viitorilor europarlamentari PNL va fi aderarea României la Spaţiul Schengen, obiectiv de la care ţara s-a îndepărtat sub conducerea PSD. Flutur a precizat că în prezent PSD nu este dorit nici măcar de socialiştii europeni. „Nu noi suntem vinovaţi că socialiştii i-au exmatriculat pe cei din PSD din rândul lor”, a spus Gheorghe Flutur, care a mai adăugat că „România a înţeles că trebuie să vină la vot, dar şi că PSD este în cădere”.

 

Flutur a prezentat programul politic al PNL pentru alegerile europarlamentare

Pe de alt parte, preşedintele PNL Suceava a prezentat programul politic al acestui partid pentru Parlamentul European. Gheorghe Flutur a arătat că Partidul Naţional Liberal va susţine înfiinţarea unui mecanism care să monitorizeze situaţia statului de drept şi respectarea drepturilor fundamentale în toate statele Uniunii Europene, dar şi că va milita pentru ca România să adere cât mai curând la Spaţiul Schengen. „De asemenea, PNL va acţiona pentru aderarea României la zona Euro. PNL va obţine cel puţin la fel de multe fonduri europene pentru România în Bugetul Uniunii Europene 2021-2027, prin comparaţie cu perioada 2014-2020, şi va simplifica absorbţia lor şi va sprijini un nivel al plăţilor directe la hectar pentru agricultorii români la nivelul mediu din Uniunea Europeană”, a spus Flutur. El a subliniat faptul că europarlamentarii PNL vor solicita şi vor obţine  fonduri europene pentru construcţia sau finalizarea lucrărilor la autostrăzile Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni, Piteşti - Sibiu, Comarnic – Braşov şi pentru construcţia de drumuri expres. Flutur a mai adăugat că printre obiectivele PNL în Parlamentul European se numără şi dublarea fondurilor pentru cadastrarea proprietăţilor din România, pentru reabilitarea tuturor clădirilor rezidenţiale încadrate în clasa seismică I şi va sprijini reabilitarea termică, din bugetul Uniunii Europene 2021-2027, a 500.000 de apartamente din România, un program de investiţii pentru a conecta toate oraşele României la reţeaua de distribuţie a gazelor până în 2024 şi va sprijini construcţia şi dotarea până în 2024 a trei spitale regionale la standarde europene.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Flutur îi îndeamnă pe suceveni să iasă în număr cât mai mare la votul pentru alegerile europarlamentare şi referendum.
 Vizualizări articol: 1225 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 1.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 1.0 din 1 vot
Flutur îi îndeamnă pe suceveni să iasă în număr cât mai mare la votul pentru alegerile europarlamentare şi referendum1.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei