Judecătoria Rădăuţi s-a pronunţat ieri în cazul celui mai mare transport de ţigări de contrabandă interceptat în Vama Siret. Este vorba de cei trei polonezi depistaţi în luna noiembrie a anului trecut cu două tiruri în care era ascunsă o cantitate impresionantă de ţigări.
Deşi este vorba de o captură de aproape un milion de pachete de ţigări, cei doi polonezi care efectuau transporturile cu tirul au fost condamnaţi la câte 2 ani şi 6 luni de închisoare, pedepse care au fost însă suspendate sub supraveghere pe durata unor termene de încercate de 3 ani. Instanţa a decis să menţină controlul judiciar faţă de cei doi. În acest caz, cetăţenii polonezi au fost arestaţi preventiv din data de 22 noiembrie 2018 şi până pe 17 ianuarie 2019, dată de la care au fost plasaţi sub control judiciar.
Conform controlului judiciar, polonezii au impuse mai multe restricţii, cele mai importante fiind că nu au voie să părăsească limitele teritoriale ale municipiului Rădăuţi şi că trebuie să respecte un grafic de supraveghere.
Un al treilea polonez a fost achitat din lipsă de probe, au mai stabilit judecătorii rădăuţeni.
Decizia Judecătoriei Rădăuţi nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel, la instanţa superioară.
În noaptea de 20 spre 21 noiembrie 2018, ca urmare a exploatării datelor şi informaţiilor deţinute la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret au efectuat un control amănunţit asupra a două automarfare încărcate cu rigips şi vată minerală, în care se aflau trei cetăţeni polonezi.
Poliţiştii de frontieră au anunţat la vremea respectivă că în urma inventarierii baxurilor cu ţigări din cele două tiruri oprite în noaptea de marţi spre miercuri în Vama Siret a fost descoperită cantitatea totală de 941.027 de pachete cu ţigări, împărţită aproximativ egal între cele două vehicule. Cantitatea imensă de ţigări era ascunsă în colete cu rigips şi vată minerală, prin metoda capac. Practic, rigipsul şi vata minerală erau în strat subţire, pe margini, în rest fiind doar ţigări.
Având în vedere dimensiunea transportului, dar şi modul în care erau ascunse ţigările, acestea proveneau dintr-o adevărată unitate de producţie clandestină.
Cazul a intrat în atenţia structurilor de combatere a crimei organizate, fiind probabil ca cercetările să fie încă în plină desfăşurare.