Concursul „Carnavalul Primăverii”, ediţia a III-a, desfăşurat sâmbătă, 11 mai, la Shopping City Suceava, şi-a desemnat câştigătorii. La eveniment au participat copii din centrele de plasament sucevene şi de la Palatul Copiilor Suceava şi elevii finalişti de la concursul Miss & Mister Bucovina. Juriul a stabilit cine este pe podium: Centrul de servicii multifuncţionale pentru copilul aflat în dificultate Gura Humorului; Servicii multifuncţionale pentru copilul aflat în dificultate Fălticeni; Casa de tip familial „Sf. Gheorghe” din Dolhasca; eleva Florica Angela Galea, aflată în asistenţă maternală.
Juriul „Carnavalului Primăverii” a fost compus din: prof. Loredana Mihaela Ceică – inspector şcolar la Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava – preşedinta juriului, prof. Narcisa-Daniela Ştefănescu – coordonatoarea Asociaţiei Euroactiv Suceava, ec. Luminiţa-Viorica Banc – preşedinta Asociaţiei „Plai Străbun”, Daniela Moroşan – manager de caz de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, Corneliu-Doru Airoaie - director general la SC Adria SRL Suceava şi Ciprian-Mihai Harja – director zonal la SC Alka Trading România.
Organizatori
Concursul a fost organizat cu scopul de a stimula talentele copiilor instituţionalizaţi şi de a preveni marginalizarea socială a tuturor copiilor din sistemul de protecţie socială, unde şi-au confirmat participarea: copiii de la Centrul de servicii multifuncţionale pentru copilul aflat în dificultate Gura Humorului, Servicii multifuncţionale pentru copilul aflat în dificultate Fălticeni şi Casa de tip familial „Sf. Gheorghe” din Dolhasca. Juriul a punctat momentele artistice şi lucrările efectuate de beneficiarii centrelor de plasament sucevene.
Concursul a fost organizat de Asociaţia de ajutorare a copiilor şi tinerilor dotaţi şi talentaţi, din sistemul de protecţie a copilului aflat în dificultate „Euroactiv” Suceava şi Asociaţia ”Plai Străbun”, în colaborare cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava şi Palatul Copiilor din Suceava. Evenimentul a fost susţinut şi de Shopping City Suceava, SC Alka România, SC S & O Group, SC Simba Invest din Bacău, SC Sav Com din Şcheia, Restaurant Latino Suceava, Mitică Negru de la Benzinăria Oscar din Suceava, SC Adria SRL Suceava şi Andrei Ghiaţă de la SC Global Mutual Assistance.