Un bărbat în vârstă de 54 de ani a fost prins cu două baxuri de polistiren izolator furate din zona de şantier din curtea Spitalului Judeţean Suceava. Vineri seară, în jurul orei 20.45, Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată prin 112 de faptul că o persoană sustrage materiale de construcţie din Curtea Spitalului Judeţean Suceava.
Poliţiştii deplasaţi imediat la faţa locului au reuşit să dea de un bărbat suspect pe strada Luceafărului. Acesta avea asupra sa două baxuri de polistiren şi a declarat că le-a luat din curtea spitalului cu intenţia de a le folosi la izolarea balconului locuinţei.
Bunurile au fost predate de poliţişti administratorului firmei care efectuează lucrări pentru Spitalul Judeţean, acesta precizând că au o valoare de 150 de lei.
Poliţiştii au constatat că Cornel G., bărbatul de 54 de ani, are o situaţie judiciară complicată. El se afla sub măsura controlului judiciar, din data de 5 aprilie.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru infracţiunea de furt şi continuă cercetările. Ei vor sesiza instanţa competentă privind încălcarea controlului judiciar.