Un bărbat din Iaşi a plecat la drum cu un transport important de ţigări de contrabandă, numai după ce şi-a făcut curaj cu câteva pahare de alcool. Însă pe drum s-a întâlnit cu o patrulă a Poliţiei Oraşului Siret şi soarta sa şi a transportului pe care îl efectua s-a schimbat într-o clipă, alegându-se cu un dosar penal.
Incidentul s-a petrecut sâmbătă seara, în timp ce poliţiştii din Siret se aflau în timpul unei acţiuni de prevenire a evenimentelor rutiere şi combaterea traficului cu produse accizabile. După ce au verificat mai multe autovehicule şi bagaje, fiind legitimate peste 25 de persoane aflate în trafic, poliţiştii s-au întâlnit cu un caz mai puţin obişnuit, un bărbat din Iaşi fiind identificat băut la volan şi transportând ţigarete de contrabandă în valoare de peste 60.000 de lei.
Semnalul regulamentar de oprire a fost făcut în jurul orei 20.35, pe strada Nigostinei, când a fost oprit un autoturism condus de un bărbat de 46 de ani, din judeţul Iaşi. În urma controlului autoturismului, poliţiştii au identificat în interior 5.000 de pachete cu ţigări cu timbru fiscal ucrainean, bunuri despre care conducătorul auto a declarat că îi aparţin. Ţigările în valoare de circa 60.000 de lei au fost confiscate, iar autoturismul a fost indisponibilizat la sediul poliţiei. În timpul cercetărilor, însă, poliţiştii au simţit că cel de la volanul maşinii mirosea a alcool, astfel încât conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,54 mg/l alcool în aerul expirat, după care la spital, i s-au recoltat probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de „contrabandă” şi „conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice”.