Lucrările de refacere a rosturilor de dilataţie de la podul care traversează râul Suceava în zona Bazar au dat peste cap traficul rutier din municipiu. Timpii de deplasare au crescut semnificativ, motiv pentru care conducerea Aeroportului „Ştefan cel Mare” din Salcea a emis un comunicat prin care îi îndeamnă pe pasagerii care au bilete de avion să plece din timp de acasă pentru a nu pierde cursa.
„Stimați pasageri, având în vedere lucrările demarate la podul de peste râul Suceava, de la Bazar, lucrări care îngreunează traficul rutier, vă îndemnăm să vă planificați timpul de deplasare până la aeroport pentru a nu rămâne <la sol>. Vă mulțumim!”, este comunicatul transmis de conducerea Aeroportului „Ştefan cel Mare”.
În acest moment, de pe aeroportul din Salcea sunt mai multe curse aeriene. Lunea se zboară spre Londra şi Bucureşti, marţea spre Roma, Londra, Bologna şi Bucureşti, miercurea spre Londra, Bucureşti şi Bergamo, joia spre Roma, Londra, Bucureşti şi Bergamo, vinerea spre Londra, Bergamo şi Bucureşti, sâmbăta spre Roma, Londra, Bucureşti şi Bologna, iar duminica spre Londra, Bergamo şi Bucureşti.