O lucrare aparent banală, de refacere a rosturilor de dilatare ale podului de peste apa Sucevei, în zona Bazarului, demarată din plin joi dimineață, a dat peste cap traficul rutier în întreg municipiul Suceava, efectele fiind vizibile chiar și în cartiere îndepărtate, precum Ițcani, în zona Areni, dar și în George Enescu.
Lucrările, demarate inițial prin îndepărtarea bordurilor de separare a sensurilor de circulație, măsură necesară pentru a se ajunge la rosturile de dilatare, care se refac integral, au impus închiderea a două benzi de circulație din cele patru existente.
Efectele „gâtuirii” traficului rutier de pe principala arteră de circulație a Sucevei, la doar o bandă pe sens, într-o zonă atât de intens circulată, a centrelor comerciale, care face legătura între Centru și cartierul Burdujeni, s-au resimțit imediat.
Dimineață, la doar câteva minute după blocarea benzii de circulație spre Centru, pe Calea Unirii s-a format un imens șir de mașini, care ajungea până la sensul giratoriu de la Orizont.
Efectul a fost similar și la blocarea unei benzi de circulație dinspre Centru, încât, în scurt timp, de o parte și de alta a podului de la Bazar se puteau vedea șiruri de mașini kilometrice, de la Orizont până la Policlinica Areni.
Șoferii care au vrut să evite aglomerația, mergând pe ruta alternativă, prin Ițcani, au constatat în scurt timp că efectul de paralizare a traficului s-a propagat în lanț, în aproape întreg orașul.
În cartierul Ițcani, chiar de nu se făcea nici o lucrare care să blocheze traficul rutier, se circula bară la bară, ca și pe Calea Unirii, situația fiind similară și pe strada Gheorghe Doja.
Inclusiv transportul în comun din Suceava a fost puternic afectat de blocajele de trafic, graficul de circulare al autobuzelor și microbuzelor fiind complet dat peste cap, timpii de așteptare în stații fiind și de câteva zeci de minute, în vreme ce efectuarea unei curse complete a ajuns să depășească și două ore.
„Dacă nu facem lucrarea acum, riscăm să închidem de tot podul de la Bazar”
Conștient de deranjul și nervii provocați în întreg municipiul de lucrările de pe podul de la Bazar, primarul Sucevei, Ion Lungu, și-a cerut scuze de la cei afectați, pe care îi roagă să înțeleagă necesitatea efectuării acestor lucrări, de importanță vitală:
„Dacă nu facem lucrarea acum, riscăm să închidem de tot podul de la Bazar și să avem o singură variantă de circulație, pe podul de la Ițcani. Rosturile de dilatare ale podului de la Bazar sunt afectate ca urmare a traficului intens și a infiltrațiilor de apă. Nu avem alte soluții decât să închidem traficul pe două benzi, pentru că aceste lucrări au o sensibilitate aparte, trebuie făcute pe uscat, la temperaturi mai ridicate, și chiar dacă s-ar lucra noaptea, așa cum tot întreabă unii de ce nu se face, tot nu s-ar putea circula ziua pe banda respectivă, pentru că trebuie lăsat materialul să se întărească”.
Edilul sucevean a spus că indiferent de când ar fi executate aceste lucrări, deranjul oricum este mare, doar că acum perioada este mai convenabilă atât în privința condițiilor meteo, cât și a valorilor de trafic, fiind între două perioade de vârf - Paști și Zilele Sucevei, urmate apoi de perioada de vară, când iar e aglomerat, odată cu venirea celor din diasporă.
„Îmi cer scuze sucevenilor, dar este o situație care nu poate fi amânată și trebuie făcută, iar oricât am grăbi lucrările, trebuie respectate etapele necesare, pentru a nu face rabat la calitate”, a adăugat șeful municipalității sucevene.