Bogdan Mocrei, elev în clasa a VII-a la Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava, a obținut medalie de bronz în cadrul etapei naționale a Olimpiadei de Informatică (gimnaziu), desfașurată în București, perioada 24 - 27 aprilie. Acesta este pregătit de prof. Daniela Petrovici și prof. Liviu-Vasile Pînzaru.
Șapte elevi din județ au promovat la această fază a competiției.
Patru dintre aceștia învață la Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava: Ștefana Bărîlă, Andrei Cherteș, Bogdan Mocrei și Ștefan Domunco. De la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni s-a calificat Alex Chiriac.
Din lot au mai făcut parte elevii Alexandru Ispir – Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” Câmpulung Moldovenesc și Ștefan Sebastian Romaș - Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Suceava.