O sumă de bani cu mai multe zerouri a fost găsită de un bărbat în municipiul Suceava, imediat după intersecţia bulevardului 1 Mai cu bulevardul Calea Obcinilor, spre sensul de mers către Şcheia.
Suceveanul a găsit banii în dimineaţa zilei de vineri, 3 mai, şi a ales să procedeze corect, prezentându-se la sediul Poliţiei Municipiului pentru a returna bancnotele.
Banii erau împăturiţi, legaţi cu mai multe elastice, fără vreun act de identitate sau alte documente.
„Banii i-am găsit pe jos, pe lângă prima trecere de pietoni de pe Calea Obcinilor, cum vii dinspre spital. De la Poliţie mi s-a recomandat să păstrez banii pentru 10 zile, interval în care încercăm să găsim păgubitul, şi dacă nu apare nimeni, îi vom lăsa la Poliţie. Oricum, în cazul în care apare cel care i-a pierdut, predarea banilor se face tot în prezenţa poliţiei”, a menţionat suceveanul.
Persoana care a pierdut bani şi se regăseşte în scurta descriere poate suna la redacţia Monitorului de Suceava, la 0230 522 993, sau se poate adresa Poliţiei Municipiului, la sediul de pe str. Universităţii.