Patru persoane au ajuns la spital joi după-amiază, în urma unui accident rutier petrecut pe un drum din oraşul Broşteni. Accidentul s-a petrecut înainte de ora 16.00, în timp ce un bărbat de 68 de ani conducea un autoturism prin zona denumită Pietroasa din oraşul Liteni. La un moment dat, în urma efectuării unei curbe la dreapta, bărbatul a pierdut controlul asupra maşinii şi a intrat în coliziune cu un stâlp din reţeaua electrică de joasă tensiune. În urma impactului, un bărbat aflat pe bancheta din dreapta spate a fost grav rănit, iar celelalte trei persoane aflat în autoturism au fost rănite uşor. Toate victimele au fost stabilizate la faţa locului de către echipajele medicale ajunse la locul accidentului, după care au fost transportate de ambulanţe la Spitalul Municipal Vatra Dornei, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care i s-au recoltat probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. Poliţiştii fac cercetări în cadrul unui dosar penal, pentru săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.