GI Fundaţia Comunitară Bucovina, în parteneriat cu Asociaţia Help and Advice Suceava, Asociaţia pentru Relaţii Comunitare şi Primăria municipiului Suceava, organizează, duminică, 30 iunie, primul semimaraton urban din Suceava, intitulat Start Bucovina 2019. Evenimentul propune un obiectiv deopotrivă curajos şi puternic, spun organizatorii, „susţinerea tinerilor cu vârsta cuprinsă între 7 şi 20 de ani, care au performanţe sportive remarcabile şi situaţie financiară precară, prin crearea unui fond de burse lunare pentru 10 tineri din judeţ”.
Evenimentul sportiv-caritabil va contribui şi la înfiinţarea Fundaţiei Comunitare Bucovina, constituită în momentul de faţă drept grup de iniţiativă. O altă cauză pentru care pledează organizatorii prin intermediul evenimentului este conturată de susţinerea secţiei de box a Clubului Sportiv Municipal, care are un buget foarte limitat.
Recomandat tuturor categoriilor de vârstă
Semimaratonul Start Bucovina este deschis tuturor categoriilor de vârstă, traseul propus fiind 100% disponibilizat pentru persoanele cu dizabilităţi, care pot participa singure sau însoţite de un prieten. De asemenea, persoanele cu dizabilităţi beneficiază de înscriere gratuită la primul semimaraton urban.
„Pe 30 iunie sunteţi aşteptaţi pe esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, începând cu ora 7:30, pentru a intra în posesia kitului de participant (cip de unică folosinţă, tricou de participare, număr de concurs personalizat, medalie de finisher şi diplomă personalizată), iar începând cu ora 8:30 dăm startul primului semimaraton urban”, au menţionat organizatorii.
Trei probe de alergare
Semimaratonul Start Bucovina 2019 este constituit din trei probe de alergare urbană: proba de semimaraton (21 de km), proba de cros (10 km) şi proba de cros popular (5 km). Înscrierile se pot face printr-un formular disponibil online sau telefonic, până pe 23 iunie 2019. Premiile sunt oferite în funcţie de traseul ales.
Echipa GI Fundaţia Comunitară Bucovina pune totul la dispoziţia participanţilor: medalii, diplome, tricouri de participant, premii atractive, zonă de revitalizare, traseu sigur şi premii pe măsură.
„Propunem o experienţă pentru întreaga familie, prin urmare copiii sunt aşteptaţi să participe la maraton şi se pot înscrie în ziua maratonului. Punem la dispoziţia participanţilor un traseu 100% sigur, disponibil pentru vizionare online şi închis circulaţiei, locaţie de start centrală, puncte de revitalizare şi ambulanţă pentru asistenţă medicală şi sesiune foto la finish şi pe traseu”, au completat organizatorii.