Lovitură de teatru pentru poliţişti şi procurori în cazul unei grave fapte de viol comise recent la Vicovu de Jos. O bătrână în vârstă de 72 de ani, violată timp de trei ore în propria casă, a încheiat un acord de împăcare prin care a fost de acord să-şi retragă plângerea. Conform unor surse bine informate, bătrâna l-a iertat pe violator contra sumei de 2.000 de euro, în acest sens fiind întocmit şi un document notarial. Ceea ce a făcut bătrâna nu este ilegal, însă este total imoral şi periculos pentru alte femei.
Din păcate, această împăcare nu s-ar fi putut produce dacă legislaţia penală modificată acum câţiva ani nu ar permite posibilitatea împăcării dintre părţi, în cazurile de viol. O absurditate din punctul nostru de vedere, şi nu numai al nostru, având în vedere că este vorba de o faptă cu violenţă, iar autorii pot recidiva, după cum avem un exemplu recent chiar în judeţul nostru.
Violul pentru care autorul va scăpa de răspundere
În seara zilei de 12 aprilie, în timp ce era singură în locuinţă, femeia în vârstă de 72 de ani a fost atacată de un individ care era foarte hotărât în ce voia să facă.
Înainte de a intra peste femeie, pentru a nu fi recunoscut, agresorul a deşurubat becul din camera prin care a intrat. Violul a durat mai bine de trei ore, a rezultat din cercetări, perioadă în care Ionel Dorel Aga a ameninţat-o pe femeie cu moartea pentru a-şi duce la îndeplinire poftele animalice.
Totul s-a terminat abia în momentul în care, într-un moment de neatenţie al agresorului, femeia a reuşit să fugă din casă şi să strige după ajutor, alertându-şi vecinii.
Observând că a rămas singur în casă, de teamă să nu fie prins de vecinii cărora septuagenara le-a cerut ajutorul, Ionel Dorel Aga şi-a lăsat hainele şi telefonul mobil şi a fugit spre casă gol puşcă. Pentru a nu fi observat de sătenii din Vicovu de Jos, bărbatul a ales să fugă pe calea ferată.
A doua zi dimineaţă, Aga a fost ridicat de poliţiştii de la Secţia Rurală Gălăneşti. Imediat, vicoveanul a fost reţinut 24 de ore, iar apoi arestat de judecători, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi.
În mod normal, Aga nu ar fi ieşit prea repede de după gratii, procurorii pregătind trimiterea lui în judecată, însă, în noile condiţii, procesul penal va înceta, iar Ionel Dorel Aga va reveni acasă.
14 poliţişti au lucrat pentru probarea activităţii infracţionale în acest caz.
Femeia care şi-a retras plângerea este mama a şase copii, din care cinci sunt în viaţă.
Eliberat după ce s-a împăcat cu prima victimă, a mai violat o femeie
Chiar zilele trecute, Monitorul de Suceava semnala că autori de violuri comise cu sălbăticie au fost puşi în libertate în urma retragerii plângerilor victimelor. Împăcarea cu o victimă poate însemna o nouă victimă.
Este cazul unui tânăr în vârstă de 20 de ani, Vasile Moldovan, din comuna Valea Moldovei, care a fost arestat preventiv pentru comiterea infracţiunilor de viol şi tâlhărie calificată, fiind acuzat că, pe 30 martie a.c., a urmărit o femeie care se întorcea seara de la serviciu şi, după ce a lovit-o şi ameninţat-o, a violat-o şi apoi i-a furat banii din portofel.
Acelaşi Moldovan, în noaptea de 25 spre 26 octombrie 2018, a urmărit o femeie care se întorcea de la serviciu şi a violat-o într-un şanţ de la marginea drumului. Victima a fost lovită cu pumnii şi picioarele peste corp, ameninţată cu moartea şi târâtă în afara părţii carosabile, pe malul şanţului, unde a fost obligată să întreţină raporturi sexuale cu acesta. Femeia în vârstă de 35 de ani, o localnică din Valea Moldovei, a suferit leziuni care au fost certificate medico-legal.
Vasile Moldovan a fost trimis în judecată în acest caz şi arestat preventiv, dar, pe 14 februarie a.c., Judecătoria Gura Humorului a constatat încetarea procesului penal, ca urmare a retragerii plângerii prealabile.
Eliberat pe 14 februarie a.c., individul a recidivat la final de martie.
O bătrână de 93 de ani s-a împăcat şi ea cu autorul
Într-un alt caz, o bătrână în vârstă de 93 de ani, din Bălcăuţi, a fost atacată în casă şi violată, în luna august a anului trecut. Poliţiştii, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, au declanşat o anchetă complicată şi costisitoare, care a presupus inclusiv probe ADN şi test la poligraf.
Pe 29 februarie a.c., în urma completării probatoriului cu probele ADN, un tânăr din localitate a fost arestat preventiv pentru viol, distrugere şi violare de domiciliu, de către Judecătoria Rădăuţi. Câteva zile mai târziu, pe 8 martie, suspectul a fost pus imediat în libertate. Asta după ce bătrâna s-a decis să-l ierte pe autor şi a dat o declaraţie în scris în acest sens. Aceste împăcări se realizează de regulă în schimbul unor sume de bani, mai mari sau mai mici, depinde de negocierile care se fac între rudele inculpatului şi cele ale victimei.
Ce nu a ştiut bătrâna în vârstă de 93 de ani este că acum va avea de achitat costurile anchetei. Şi în acest caz este vorba de costuri mari, în primul rând pentru că s-au făcut teste ADN. Conform unor surse judiciare, bătrânei în vârstă de 93 de ani îi va fi imputată suma de 40.000 de lei. Este un detaliu la care victimele unor astfel de fapte ar trebui să se gândească bine înainte de a semna vreo împăcare cu autorul.
Anchete complicate fără finalitate. Poliţişti frustraţi şi infractori care le râd în nas
Marea problemă în astfel de cazuri este că poliţiştii întocmesc dosare cu probe solide, de multe ori în urma unor eforturi umane şi logistice mari, însă acestea nu conduc la condamnarea unor infractori foarte periculoşi. Cetăţeanul percepe că nimeni nu poate face nimic din cauza legii foarte prost concepute, fapt care de altfel este corect până la un punct.
Violul şi furturile sunt printre faptele în cazul cărora Codul Penal permite împăcarea părţilor. Acest fapt duce la recidive din partea infractorilor periculoşi, dar chiar şi la o demobilizare a anchetatorilor, care nu vor să muncească degeaba şi eventual să fie luaţi în râs apoi de infractorii care se întorc în libertate.
Un alt amănunt de care legiuitorul ar trebui să ţină cont este că o victimă poate fi supusă la presiuni, mai mult sau mai puţin explicite, pentru a-şi retrage plângerea.