Primăria municipiului Fălticeni a primit de la Ministerul Sănătăţii, prin transfer de la bugetul de stat pe anul 2019, suma de 471.000 de lei, destinată Spitalului Municipal Fălticeni, a informat, ieri, printr-un comunicat de presă, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava. Suma este destinată investiţiilor în aparatură şi echipamente medicale.
Managerul Spitalului Municipal Fălticeni, dr. Vlad Morariu, a declarat, ieri, că din aceşti bani vor fi cumpărate două cardiotocografe, destinate monitorizării bătăilor inimii fătului şi a contracţiilor intrauterine, trei monitoare pentru funcţii vitale, câte trei injectomate şi infuzomate, două dermatoame electrice, un ecograf Doppler pentru cord şi vase. Majoritatea echipamentelor medicale sunt destinate Cardiologiei, spitalul urmând să perfecteze formele de angajare pentru un al doilea medic cardiolog.
De altfel, a declarat managerul Morariu, situaţia angajărilor de medici la Spitalul Municipal Fălticeni este îmbucurătoare, în ultimele luni fiind recrutaţi şase medici de diverse specialităţi.