Eleva Colegiului Naţional ”Petru Rareş” Suceava Ştefania Maria Mocrei-Rebrean, din clasa a XII-a, a obţinut Premiul I la Etapa naţională a Olimpiadei de limba engleză (secţiunea B - regim de studiu intensiv-bilingv).
Adolescenta este pregătită de prof. Nicoleta Carmen Andronachi şi prof. Ana Maria Fomin.
Competiţia s-a desfăşurat în perioada 22-26 aprilie 2019, la Ploieşti, judeţul Prahova, iar lotul sucevean a fost format din 15 elevi, dintre aceştia trei obţinând premii şi menţiuni acordate de Ministerul Educaţiei Naţionale.
Menţiune şi-a adjudecat Ruxandra Ioana Mihailiuc, clasa a X-a (secţiunea B - regim de studiu intensiv-bilingv), de la Colegiul Naţional ”Petru Rareş” (prof. îndrumători Mihaela Fodor şi Dana Postolache).
Tot Menţiune a obţinut şi Andrei Todaşcă, clasa a VIII-a, de la Şcoala Gimnazială Nr. 1 Vatra Dornei (prof. îndrumător Camelia Florescu).
”Lotul olimpic judeţean a fost însoţit de doamnele profesoare Nicoleta Carmen Andronachi, de la Colegiul Naţional <Petru Rareş> Suceava, şi Liliana Sonia Ionescu, de la Şcoala Gimnazială Nr. 3 Suceava. Felicitări tuturor elevilor (atât celor care au obţinut premii şi menţiuni, cât şi celorlalţi elevi participanţi) şi profesorilor îndrumători pentru frumoasele rezultate obţinute! Vacanţă plăcută tuturor!”, a transmis insp. şcolar pentru limbi moderne Constantin Tiron, pe platforma http://lang-platform.eu/suceava/.