Etapa naţională a Olimpiadei de limbă spaniolă s-a desfăşurat în perioada 22-26 aprilie, la Orăştie, judeţul Hunedoara.Lotul olimpic judeţean a fost format din patru elevi, aceştia obţinând menţiuni, după cum urmează: Menţiune acordată de Ministerul Educaţiei Naţionale – Alexandru Gorcea, clasa a IX-a, de la Colegiul Naţional ”Petru Rareş” Suceava; Menţiuni speciale acordate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara: Octavian George Gherasim, clasa a X-a, de la Colegiul ”Petru Rareş” (prof. Ancuţa Norocel); Sabina Semenciuc, clasa a XI-a, de la Colegiul Naţional ”Petru Rareş” Suceava (prof. Ancuţa Norocel); Lorena Bianca Chelaru, clasa a XII-a, Colegiul ”Vasile Lovinescu” Fălticeni (prof. Mihaela Podariu).
Lotul olimpic judeţean a fost însoţit de prof. Maria Ciobîcă, de la Colegiul „Petru Rareş”.
De asemenea, din Comisia Centrală a Olimpiadei de limbi romanice – limba spaniolă a făcut parte, în calitate de membru evaluator, profesoara de limba spaniolă Ancuţa Norocel, de la Colegiul Naţional ”Petru Rareş”, informează insp. şcolar pentru limbi moderne Constantin Tiron, pe platforma http://lang-platform.eu/suceava/.