Olimpiada Naţională de Informatică, secţiunea liceu, se desfăşoară la Suceava, în perioada 30 aprilie - 4 mai, reunind la masa competiţională circa 360 de tineri IT-işti, însoţiţi de 47 de profesori.
Pe durata celor aproape cinci zile, oaspeţii au un program încărcat, probele de concurs alternând cu un program turistic şi cultural, care include o vizită la Cetatea de Scaun a Sucevei şi la Muzeul de Istorie şi piese de teatru.
În concurs, Suceava este reprezentată de 12 elevi, şapte dintre ei fiind de la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava.
Bobi Dumitraş, de la trupa Fără Zahăr, rector al USV pentru câtva minute
Gongul de start al evenimentului s-a dat marţi seară, pe esplanada din faţa corpului A al Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava (USV).
A fost o festivitate cu secvenţe neconvenţionale, în aer liber, optimismulşi buna dispoziţie conturând tabloul ceremoniei de deschidere a ediţiei 2019 a olimpiadei.
Pentru început a fost invitat să ia cuvântul rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, însă, spre surprinderea tuturor, în scenă şi-a făcut apariţia Bobi Dumitraş, membru al trupei de muzică şi de umor Fără Zahăr, cunoscut şi pentru numerele sale de stand-up din cadrul unei emisiuni TV.
„Rector” al Universităţii pentru câteva minute bune, Bobi a oferit câteva pastile de umor arbitrate cu aplauze zgomotoase de către adolescenţii prezenţi.
Acesta a menţionat că olimpiada de la Suceava are un scop precis, acela de a crea o punte între generaţii, respectiv „părinţii şi bunicii din zona Bucovinei vor să afle nişte lucruri care-i frământă de mult timp. Părinţii vor să afle cum aţi continuat să vă jucaţi la calculator deşi ei v-au luat cablul de alimentare, iar bunicii, şi în special bunicuţele, vor să afle răspuns la întrebarea <Dar ce înseamnă asta, maică, informatică?>”.
Cel care a furat identitatea rectorului a mizat pe glume tonice, conectate la preocupările actuale ale adolescenţilor, multe cu referire la disciplina olimpiadei, episodul de umor al lui Bobi fiind, fără îndoială, preferatul elevilor.
„Viitoarea limbă străină mondială va fi limbajul de programare”
A urmat şi cuvântul adevăratului rector al USV, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, acesta menţionând că, din 2018, elevii sunt beneficiarii unei noi metodologii de organizare a olimpiadelor şi a concursurilor şcolare.
Una dintre cele mai importante schimbări vizează numărul de participanţi, mai mare faţă de anii anteriori.
O altă modificare face referire la cuantumul cheltuielilor de organizare, acestea s-au dublat, fiind primul an când s-au alocat câte 100 de lei/participant.
O altă prevedere a noii metodologii încurajează universităţile să coorganizeze împreună cu inspectoratele şcolare astfel de olimpiade pentru ca elevii să ia contact cu universităţile româneşti.
”Vă încurajăm astfel să faceţi studiile în România, şcoala noastră de informatică este cu adevărat importantă şi în Europa, şi în lume. Este greu să găsiţi în străinătate un raport preţ/calitate mai bun”, a menţionat rectorul USV.
În discursul său, acesta a făcut referire şi la meseriile viitorului, o serie de studii arătând că în anul 2050, 85% dintre locurile de muncă vor fi alocate unor meserii pe care încă nu le cunoaştem. Totodată, alte studii spun că în doar 10 ani, 800 de milioane de locuri de muncă vor fi desfiinţate de automatizare.
„La USV suntem conştienţi că segmentul IT are o pondere de 6% din PIB-ul României şi de aceea pregătim tineri în şapte programe de IT, din toamnă vor fi opt, alăturându-se <Media digitală>. Viitoarea limbă străină mondială va fi limbajul de programare, iar voi sunteţi cei mai buni vorbitori din România ai acestei limbi”, a mai menţionat Valentin Popa.
Alocuţiuni au mai susţinut Cristian Cuciurean – inspector şcolar general al IŞJ Suceava, prof. Virginel Iordache – senator, Ion Lungu – primarul municipiului, Cristina Anton – preşedinte executiv al olimpiadei, Giorgie Vlad – inspector şcolar de informatică.