O acțiune cu efective sporite de poliție a avut loc joi, în comuna Șcheia, pe linia depistării persoanelor cu ședere nelegală, a infractorilor voiajori, pe linie de delicvență juvenilă și victimizare minori. Acțiunea s-a concentrat pe zona locuită de romi, iar echipajele de poliție au fost consistente, 22 de oameni, inclusiv cu sprijin de la luptătorii de la Serviciul de Acțiuni Speciale. La acțiune au participat și oameni de la Primăria Șcheia și de la Direcția de Protecție a Copilului Suceava.
Acțiunea nu s-a soldat cu rezultate spectaculoase, însă polițiștii au mizat probabil mai mult pe prezență în teren și descurajarea comportamentelor antisociale.
Printre altele, au fost legitimate 92 de persoane, fiind identificați patru oameni străini de localitate. Polițiștii au dat șase amenzi, din care trei pentru nereguli privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.
O parte interesantă a acțiunii a fost legată de verificarea familiilor care își neglijează copiii.
Cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Primăriei Comunei Șcheia – Autoritatea Tutelară și al celor de la Poliția Locală Șcheia, precum și al lucrătorilor din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, au fost efectuate vizite la 21 familii în scopul prevenirii delicvenței juvenile și a victimizării minorilor.
Comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, a declarat:
„Au fost identificate cinci cazuri noi de neglijență în familie, iar în funcție de datele obținute în urma monitorizării acestora urmează a fi demarate demersurile procedurale în vederea instituirii unor măsuri de protecție pentru copii”.
Comisarul-șef Epureanu a mai arătat că acțiunea s-a derulat în cadrul campaniei „Împreună pentru o comunitate mai sigură”. Este o campanie de prevenire a infracționalității din mediul rural pe care Poliția Română o desfășoară în perioada 4 aprilie – 7 iunie.
„Prin activitățile derulate de către noi, polițiștii suceveni, ne propunem să reducem riscul de victimizare pentru categoriile de persoane vulnerabile din zonele rurale, bătrâni și copii”, a mai punctat comisarul-șef Ionuț Epureanu.