Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, consideră că Bucovina a devenit principala atracţie din ţară pentru turismul religios. Gheorghe Flutur a spus că în momentul de faţă singurele locuri disponibile pentru turişti sunt în unităţile de cazare din Vatra Dornei.
„Suntem în al 11-lea an de când am debutat cu proiectul <Paştele în Bucovina>. Şi trebuie să recunoaştem că declicul în judeţul Suceava în ceea ce priveşte creşterea numărului de turişti şi dezvoltarea turismului religios, în special, a început în 2009, an în care la Suceava s-a adus pentru prima dată Lumina Sfântă. Şi de atunci, dacă ne uităm la gradul de ocupare a pensiunilor turistice, la acţiunile care se desfăşoară în această perioadă, Bucovina a devenit un magnet şi un principal pol de atracţie pentru această formă de turism religios”, a spus Flutur.
El a precizat că, potrivit datelor prezentate de Biroul de Turism al CJ Suceava, în momentul de faţă unităţile de cazare din judeţ sunt pline, singurele locuri disponibile fiind în municipiul Vatra Dornei. „În rest, spre marea bucurie şi surprindere a noastră, Suceviţa este plină de aproape o lună de zile. Dar şi în Suceava, ca niciodată, de vreo două săptămâni nu mai sunt locuri de cazare, ceea ce este un semn foarte bun. Şi nu mai vorbesc de zona Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc – Sadova – Pojorâta – Vama sau Putna. Iar asta pentru noi este un semn foarte bun”, a declarat şeful administraţiei judeţene.
Turiştii şi sucevenii sunt invitaţi în prima zi de Paşte la evenimentele din Muzeul Satului Bucovinean
Pe de altă parte, Gheorghe Flutur a amintit că în Muzeul Satului Bucovinean, în prima zi de Paşte, duminică, 28 aprilie, vor fi organizate mai multe evenimente în cadrul programului „Paştele în Bucovina”. Flutur a anunţat că manifestările de duminică vor începe la ora 11:00, pentru început pe esplanada Casei de Cultură, cu un concert de cântece pascale, acolo unde se va anunţa faptul că principalele evenimente vor avea loc la Muzeul Satului Bucovinean din apropierea Cetăţii de Scaun a Sucevei. El a arătat că vor exista mijloace de transport pentru cei care vor să ajungă la Muzeul Satului.
„Aici, de la ora 12:00, începem acest festival de Paşte care a devenit cunoscut în întreaga ţară şi în străinătate. O să avem acţiuni legate de obiceiurile din ziua de Paşte. Coşurile care merg la sfinţit la biserică, copiii care merg din casă în casă în satul bucovinean ca să primească ouă, cântece religioase, un concurs de ciocnit ouă, cu gospodarii de la Mănăstirea Humorului, care au un obicei foarte vechi şi vor fi prezenţi în Muzeul Satului. De altfel, îi îndemnăm pe toţi cei prezenţi să participe la acest concurs”, a spus preşedintele CJ Suceava.
Gheorghe Flutur a declarat că cele mai importante momente vor fi cele legate de concertele de clopote şi de toacă. El a subliniat că principalul moment va fi concertul susţinut de Ovidiu Lipan Ţăndărică, alături de fanfara Zece Prăjini. „Îi invităm pe suceveni să fie prezenţi la aceste evenimente. De asemenea, am invitat toată lumea să vină, în special musafirii din pensiunile turistice. Sunt convins că va fi foarte multă lume la acest eveniment”, a precizat Gheorghe Flutur, care a mai adăugat că, din punctul său de vedere, proiectul „Paştele în Bucovina” a contribuit foarte mult la numărul mare de turişti care vor fi prezenţi în această perioadă în judeţul Suceava.