Unul dintre proiectele solicitate de suceveni în cadrul consultărilor pentru alocarea bugetului participativ se va concretiza anul acesta, prin amenajarea celui mai mare loc de joacă din municipiul reşedinţă de judeţ.
„Ieri am încheiat contractul pentru realizarea celui mai mare loc de joacă din Suceava, de 660 mp, pe strada Amurgului din cartierul Burdujeni. Acesta va fi prevăzut cu covor cauciucat, un complex de elemente de joacă – tobogane, balansoare, scrâncioburi etc., iar suplimentar, va fi îngrădit şi securizat, pentru că din păcate au loc şi numeroase acte de vandalism. Termenul de execuţie este de 12 luni, dar sperăm să fie gata până la finele anului”, a anunţat miercuri primarul Sucevei, Ion Lungu.
Valoarea de adjudecare a lucrărilor este de 515.215 lei.
Noul loc de joacă, situat la câţiva paşi de Şcoala Nr. 11 „Miron Costin”, înspre bara de garaje, va fi compartimentat pe trei secţiuni, prevăzute cu diferite echipamente de joacă, bănci pentru relaxare, coşuri de gunoi şi stâlpi de iluminat.