Odată cu încălzirea vremii, în municipiul Suceava au fost efectuate operaţiuni de curăţare, întreţinere şi chiar de modernizare a fântânilor arteziene, prezente în mai multe parcuri şi zone de relaxare din oraş.
„Până sâmbătă toate fântânile arteziene din municipiu vor fi funcţionale. Fântâna de la Nordic a fost modernizată, prevăzută cu lumini pe timp de noapte şi automatizată. Micuţa esplanadă şi-a schimbat aspectul, s-au reparat jardinierele, au fost montate bănci, coşuri de gunoi şi patru ghivece cu platani”, a anunţat viceprimarul PMP al Sucevei, Marian Andronache.
Modernizarea esplanadei şi a fântânii arteziene de la intersecţia Nordic era prevăzută într-un proiect demarat de anul trecut de municipalitatea suceveană, suplimentar fiind făcute lucrări de înlocuire a băncilor de acolo, care erau de tip antivandal, foarte rezistente, dar fără spătar, spre nemulţumirea mai multor oameni în vârstă. În plus, au fost luate măsuri de amenajare a spaţiilor verzi, suplimentate cu ghivece cu arbori şi arbuşti.