Un tânăr de 17 ani din municipiul Câmpulung Moldovenesc este cercetat de poliţişti după ce s-a urcat la volan fără a avea permis de conducere şi a scăpat maşina de sub control, intrând în coliziune cu un gard.
Impactul s-a petrecut sâmbătă seara, în jurul orei 18.00, când tânărul de 17 aniconducea autoturismul marca VW Golf III, pe strada Alexandru cel Bun din municipiul Câmpulung Moldovenesc, din direcţia strada Alexandru cel Bun spre strada Bradului. La un moment dat, din cauza lipsei de experienţă şi a faptului că nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare spre dreapta şi după circa 30 de metri de rulare a intrat în coliziune cu gardul din lemn şi uşa de acces a garajului unui imobil. În urma impactului au fost înregistrate doar pagube materiale, însă poliţiştii sosiţi la faţa locului au deschis pe numele tânărului un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.