Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost primit cu entuziasm şi aclamaţii, ieri, în comuna Dumbrăveni, unde a participat la o întâlnire cu membrii şi simpatizanţii partidului şi la Conferinţa judeţeană de alegeri a PSD. La sosirea la Sala Sporturilor din comună, unde a avut loc adunarea electorală, Dragnea a fost aşteptat de câteva mii de oameni, care l-au întâmpinat cu fanfară şi urale frenetice. Pe una din pancartele purtate de unul dintre simpatizanţi scria: „Liviule să fii tare / Cum a fost Ştefan cel Mare”. Oamenii s-au înghesuit să-i strângă mâna şi să-l îmbrăţişeze pe cel pe care îl consideră liderul lor prigonit politic şi l-au încurajat zgomotos să reziste „în faţa presiunilor politice” din ţară „şi din Europa”.
Cei care i-au urat oficial bun venit au fost preşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, şi primarul de Dumbrăveni, Ioan Pavăl. Senatorul Ioan Stan i-a spus lui Liviu Dragnea că datorită sprijinului pe care l-a acordat judeţului social-democraţii suceveni au devenit mai puternici. „Prezenţa dumneavoastră aici ne-a marcat viaţa noastră politică”, a spus Stan şi l-a invitat pe şeful său de partid să anunţe la Suceava că va candida la Preşedinţia României. „Să vă bazaţi pe mintea şi pe braţul sucevenilor”, a mai spus senatorul Ioan Stan.
Aceleaşi asigurări de sprijin le-a primit preşedintele PSD şi de la primarul de Dumbrăveni, Ioan Pavăl. El a spus că în judeţul Suceava „oamenii sunt mult mai creştini decât în altă parte” şi i-a garantat lui Liviu Dragnea că cei prezenţi îi vor fi alături „până la sfârşit”, indiferent când şi cum va fi acesta.
De pe scena improvizată în sala de sport, Liviu Dragnea a mulţumit pentru călduroasa primire spunând că de fiecare dată vine la Suceava „cu drag” şi pleacă de aici „mai încărcat şi mai curat”. Liderul PSD a vorbit despre programul de guvernare al PSD şi despre Programul Naţional de Dezvoltare Locală pe care l-a iniţiat, în paralel cu acuzaţii la adresa „celorlalţi” şi, mai ales, a preşedintelui României, Klaus Iohannis. El a spus că partidul pe care-l conduce este cel care va dezvolta Moldova, care „prea mult timp a fost doar minţită şi exploatată electoral”. La întrebarea retorică „Ce am făcut noi pentru România”, o persoană din sală a strigat: „Nimic”. Răspunsul preşedintelui celui mai mare partid din România, aflat la guvernare şi preşedinte al Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a fost: „Nimic eşti tu! Ţi-o spun direct. Ai răbdare să spun ce am făcut noi. Mincinosule!”
Liviu Dragnea va anunţa după alegerile europarlamentare dacă va candida la Preşedinţia României
Apoi Dragnea a vorbit despre majorările de salarii pentru medici şi profesori, despre majorarea pensiilor, de redeschiderea unor spitale închise în timpul guvernării PDL. El i-a invitat pe oameni ca la alegerile europarlamentare să voteze candidaţii PSD pentru ca „să nu mai avem în Parlamentul European oameni cu capul în jos, oameni care îşi înjură ţara”. În opoziţie cu „patrioţii din PSD” Liviu Dragnea i-a aşezat pe preşedintele Iohannis şi „clica lui”, care „preferă să fie slugi” şi cărora „le este frică de PSD pentru că avem de partea noastră milioane de adevăruri” şi pentru că arată „ce clică nenorocită, buboasă a fost în această ţară”. „Nu suntem coşul de gunoi al Europei”, a declamat Liviu Dragnea, completând că „vom rupe mafia care a inundat România”.
Pe un ton duios, el a spus că la sosirea la Dumbrăveni un tânăr localnic i-a cerut cu lacrimi în ochi să nu cedeze. „Nu cedez, nu mai plânge şi fii curajos”, i-a transmis de pe scenă liderul PSD suceveanului sensibil la confruntarea lui Liviu Dragnea cu justiţia. Preşedintele PSD a avut un mesaj şi pentru preşedintele PNL al Consiliului Judeţean Suceava, să utilizeze cât mai repede suma de 216 milioane de lei alocată de Guvern pentru reparaţia şi modernizarea drumurilor judeţene. „Aveţi banii, folosiţi-i!”, i-a transmis Dragnea lui Flutur.
În ceea ce priveşte candidatura la Preşedinţia României, Liviu Dragnea a declarat că obiectivul la alegerile prezidenţiale este „să eliberăm România de această căpuşă care se numeşte Iohannis”, dar decizia dacă va candida sau nu o va anunţa după alegerile europarlamentare.
La încheierea adunării de la Sala Sporturilor din Dumbrăveni, liderul PSD a avut parte de aceeaşi susţinere entuziastă ca la sosire.