Elevii clasei I C de la Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava au uitat ieri, preț de câteva ore, de uniforme, lecții și teste, și au luat parte la un atelier interactiv de gătit, unde au învățat despre principiile unei alimentații sănătoase și despre beneficiile unui stil de viață activ.
Au avut la dispoziție toate cele trebuincioase - ingrediente sănătoase, ustensile, rețete, plite pe inducție – iar profesor le-a fost trainer-ul Adina Țibu, de la Gastro Bucovina.
Au gătit împreună un prânz sănătos și un desert, au discutat despre obiceiuri sănătoase, despre alimentele pe care trebuie să le ocolească, dar și despre cele pe care trebuie să le includă în meniul zilnic, iar la final au gustat din preparatele pregătite,de altfel și cea mai așteptată etapă de către copii.
Activitatea face parte din proiectul pilot "Trăiește și mănâncă sănătos!", care vizează implementarea în școli a lecțiilor de educaţie pentru alimentație sănătoasă la elevi. La nivel național, există o lege în acest sens, inițiată de deputatul Maricela Cobuz, care a fost prezentă la activitatea de joi, de la Școala Nr. 3.
Elevii au pregătit salată de legume și clătite
Elevii au purtat șorțulețe și bonete și împreună cu îndrumătorii lor au pregătit o salată din legume proaspete cu piept de pui, semințe și sos de rodii și clătite cu miere și nuci.
Au primit rețetele, li s-a explicat modul de lucru și au trecut la treabă, chiar în sala de clasă. Curiozitatea şcolarilor a fost dublată de nerăbdarea de a lua parte la prepararea prânzului, astfel că nu s-au dat înapoi de la partea practică, au tăiat legume, au adăugat ingredientele, au amestecat acolo unde a fost nevoie și au dat o mână de ajutor bucătarilor.
Nu au fost lăsate pe planul al doilea nici informațiile despre importanța alimentației sănătoase, din surse naturale și despre alimentele periculoase și bolile asociate lor.
Elevii au învățat despre produsele naturale, cum să fie selectivi în alegerea hranei zilnice și care sunt motivele pentru care trebuie să aleagă legume în defavoarea chipsurilor sau mâncarea pregătită acasă în locul celei de la fast food.
„Mă bucur că pot face parte din acest proiect amplu de conștientizare a elevilor, părinților și cadrelor didactice vizavi de modul în care ne alegem alimentația zilnică. În calitate de trainer bucătar am încercat să le demonstrez că putem face o masă sănătoasă din alimente din natură, nu e nevoie să folosim ingrediente din sticluțe, borcănele sau tot felul de aditivi care nu ne fac bine. Alimentația este cea care ne scurtează sau ne prelungește viața. (...) Sperăm ca această activitate să aibă impactul dorit.
Vreau să le arăt că putem face mâncare gustoasă și sănătoasă cu produsele pe care ni le oferă natura în fiecare zi”, a arătat Adina Țibu, de la Gastro Bucovina, care a sponsorizat acțiunea.
La final, elevii au primit diplome de atestare a cunoștințelor dobândite, de ”Bucătăraș bucovinean”.
Maricela Cobuz: ”Dintr-o sută de copii, 10 sunt obezi”
Proiectul pilot "Trăiește și mănâncă sănătos!" este inițiat de Casa Corpului Didactic (CCD) "George Tofan" Suceava, în parteneriat cu Organizația Salvați Copiii, filiala Suceava, Sakura - Cafenea & Ceainărie și SC Passa Tempo SRL.
Despre alimentația sănătoasă le-a vorbit elevilor și deputatul Maricela Cobuz, aceasta menționând că a inițiat o lege (38/ 2019) referitoare la acest aspect, „Nutriția în școli”, care a fost publicată în Monitorul Oficial.
„În prezent există disciplina Educație pentru sănătate, dar începând cu anul 2020 – 2021 se va axa pe educație pentru nutriție. Copiii vor avea posibilitatea să învețe despre nutriție, ce înseamnă alimentația sănătoasă, care sunt problemele legate de obezitate. Sper ca această materie să fie un început pentru noi toți, dar mai ales pentru viitorii adulți. Normele de aplicare a legii urmează să fie elaborare de ministerele Sănătății și Educației. Impactul se va vedea în timp. Din păcate, un copil din 10 este obez, ceea ce înseamnă foarte mult. Dintr-o sută de copii, 10 sunt obezi, este o problemă de sănătate publică, în care trebuie să ne implicăm. Obezitatea are un trend ascendent nu numai în România, ci în toată lumea”, a explicat Cobuz.