Conferirea de către preşedintele României, Klaus Iohannis, a ordinului „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler Spitalului de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava a determinat conducerea unităţii medicale să răsplătească angajaţii cu câte un premiu în bani, echivalent cu un salariu minim pe economie. Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, şi managerul spitalului, Vasile Rîmbu, au invitat miercuri medicii-şefi de secţie şi asistentele-şefe pentru a le mulţumi tuturor „pentru efortul făcut în parcurgerea acestui drum către normalitate”, adică pentru servicii medicale de bună calitate oferite pacienţilor şi pentru a avea un spital foarte bine cotat la nivel naţional, cu nivel de acreditare II.
„A fost un moment emoţionant, de recunoaştere a efortului spitalului şi al Consiliului Judeţean, care au format o echipă solidă în aceşti 10 ani, către normalitate. Distincţia acordată are rol de imbold pentru punerea în practică a proiectelor pe care le avem pentru a ne duce în situaţia ca Spitalul Judeţean de Urgenţă să ofere servicii medicale la nivelul spitalelor din ţările pe care le evocăm ca civilizate”, a declarat managerul Vasile Rîmbu.
Acesta a declarat că dedică medalia primită întreg personalului spitalului, cu subliniere pentru asistentele-şefe, şi pacienţilor „care au suportat cu stoicism atmosfera şantierelor”, şi a mulţumit preşedinţilor Consiliului Judeţean Suceava din ultimii 10 ani, respectiv lui Gheorghe Flutur şi Cătălin Nechifor, pentru sprijinul acordat, precum şi consilierilor judeţeni şi consiliilor de administraţie a spitalului.
Flutur: „Lumea aşteaptă de la noi şi mai mult”
„Am găsit întotdeauna sprijin deosebit şi suntem aici pentru că nu ne-am cramponat de orgolii. Consilierii judeţeni au fost întotdeauna pozitivi faţă de spital şi nu am avut vreodată un vot împotrivă la proiectele noastre. Continuitatea în dezvoltare a contat foarte mult şi tot ce ne-am propus am realizat, n-am ratat nimic. Vom fi la fel de activi şi determinaţi şi de acum încolo”, a afirmat Vasile Rîmbu.
La rândul său, preşedintele CJ, Gheorghe Flutur, a felicitat salariaţii spitalului şi le-a mulţumit numindu-i „Cavalerii Sănătăţii” şi „Cavalerii Medicinii” şi le-a spus că „meritaţi pe deplin această decoraţie”. „Nu e puţin lucru să fii recunoscut la nivelul acesta”, a afirmat Gheorghe Flutur. Preşedintele CJ a mai spus că după primirea acreditării cu notă foarte mare şi după medaliere „nu ne culcăm pe lauri” pentru că mai sunt multe de făcut. „Lumea aşteaptă de la noi şi mai mult, credibilitatea actului medical a crescut, ştacheta este sus şi trebuie să o menţinem”, a afirmat Flutur. El a subliniat că are deplină încredere în deciziile conducerii spitalului şi îşi propune „să nu îi încurce”, respectând hotărârile acesteia.
În acest cadru, managerul Vasile Rîmbu a anunţat că „pentru efortul depus” întreg personalul va fi premiat. „Toţi angajaţii vor lua în plus un salariu minim pe economie”, a precizat Rîmbu. Conform Legii nr. 95/2006 şi Regulamentului 28556/2018 de acordare a stimulentelor financiare, beneficiază de stimulente personalul medical şi sanitar auxiliar, personalul TESA şi conducerea. Muncitorii şi angajaţii de la deservire nu sunt incluşi de prevederile legale în categoria celor care pot primi astfel de prime. Astfel, dintre cei 1.414 angajaţi vor primi stimulente financiare 1.308; 71 de salariaţi sunt muncitori, iar 35 sunt în concediu fără plată şi, de asemenea, n-au dreptul la stimulente financiare.
Pentru a nu depăşi cota de 30% din fondul de salarii, prevăzută de lege, o parte dintre cei peste 1.300 de angajaţi va primi premiul în mai, iar ceilalţi în iunie. Rîmbu a mai spus că va avea grijă ca şi tichetele de vacanţă să fie distribuite astfel încât salariaţii spitalului să poată pleca în concediu în sezonul estival.
La finalul şedinţei festive toţi cei prezenţi au ciocnit un pahar de şampanie pentru a sărbători distincţia conferită de preşedintele României.