La Hanul Domnesc Suceava se va desfăşura joi, 18 aprilie, Atelierul instructiv educativ „Origami la Han”, realizat de elevi din cadrul cercului tehnico-aplicativ de navomodele/origami de la Palatul Copiilor din Suceava.
Ca urmare a parteneriatului încheiat între Muzeul Bucovinei şi Palatul Copiilor Suceava, acest proiect educaţional are ca scop colaborarea interinstituţională în vederea educării şi implicării copiilor şcolari în diverse activităţi extracurriculare, stimularea interesului elevilor prin programe educative coordonate de specialişti şi realizarea de lucrări practice, cultivarea aptitudinilor artistice ale copiilor, cât şi transferul de experienţă, metodologie şi exemple de bună practică, în ambele sensuri, între unităţile partenere. Coordonatorii acestui atelier educaţional sunt: profesor Cristina Maxim, de la Palatul Copiilor, şi muzeograf Maria Cruşninschi, din cadrul Muzeului Bucovinei, Serviciul Etnografie.