Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au anunţat trimiterea în judecată a trei tineri din Zvoriştea, după mai multe fapte comise cu violenţă. Totul a plecat de la o tentativă de viol comisă de principalul inculpat din dosar asupra unei minore. Se remarcă că este vorba de fapte grave, comise cu multă sălbăticie, victime fiind mai mulţi tineri din sat care au sărit în apărarea fetei ori pur şi simplu au fost martori ai agresiunii.
Din ancheta procurorilor rezultă că pe data de 9 martie 2019, în jurul orei 20.30, în faţa unui bar din Zvoriştea, inculpatul Bogdan Vasile Ţanţa, în vârstă de 22 de ani, a încercat să determine o fată în vârstă de 16 ani să întreţină relaţii sexuale cu el, în ciuda opoziţiei acesteia. Fata a scăpat din mâna agresorului după ce a abandonat haina de pe ea. Ţanţa este acuzat că i-a sustras fetei un telefon mobil, evaluat la suma de 310 euro, şi suma de 100 de lei. Ulterior, minora a fost ameninţată cu moartea, fiindu-i creată o stare de temere şi insecuritate fizică, au transmis procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.
Violenţele din acea seară nu s-au oprit aici.
Bogdan Vasile Ţanţa, alături de Alexandru Măzăreanu, de 18 ani, care este şi el trimis în judecată, l-au snopit în bătaie pe un minor de 15 ani, care a încercat să o apere pe fată. Copilul în vârstă de 15 ani a fost lovit cu pumnii şi picioarele şi târât într-un şanţ, fiindu-i provocate leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 45-50 de zile. Alţi trei tineri, martori la agresiune, au încasat şi ei pumni şi picioare. Pe lângă principalii inculpaţi amintiţi mai sus, anchetatorii au mai identificat un al treilea agresor, Florin M., în vârstă de 16 ani.
Bogdan Vasile Ţanţa, cel care a iniţiat întreg scandalul prin încercarea de a întreţine relaţii sexuale, are de răspuns pentru cele mai multe infracţiuni: tentativă de viol, ameninţare, furt calificat, patru infracţiuni de loviri sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. De altfel, acest inculpat a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, în timp ce ceilalţi doi se află sub măsura controlului judiciar.
Procesul în care vor fi judecaţi cei trei a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Suceava. În dosar sunt constituite cinci părţi vătămate.
Cei trei inculpaţi se bucură de prezumţia de nevinovăţie, până la o decizie definitivă a instanţelor de judecată.