Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat, ieri, că aproape toate locurile de cazare din pensiunile şi hotelurile din judeţ sunt rezervate de turişti pentru perioada sărbătorilor pascale. Gheorghe Flutur a declarat că, potrivit datelor oficiale, în momentul de faţă gradul de ocupare al structurilor de primire turistică pentru perioada Paştelui este de 88% în zona Suceava, de 95% în zona Rădăuţi (Putna – Suceviţa), tot de 85% în zona Pojorâta-Sadova-Fundu Moldovei, de 90% în zona Humor şi în zona Vama – Moldoviţa şi de 70% în zonele Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei.
Gheorghe Flutur a arătat faptul că structurile de cazare turistică din zona Suceviţa au vândut 90% din ofertele de Paşte încă de la finalul lunii martie 2019. Şeful administraţiei judeţene a remarcat în mod special creşterea importantă, de aproximativ 15% în ultimii 2 ani, înregistrată la rezervările făcute de turişti la pensiunile şi hotelurile din zona municipiului Suceava. „Se văd aici rezultatele promovării Cetăţii de scaun a Sucevei şi a Muzeului Bucovinei prin evenimente şi târguri de turism din ţară şi străinătate. De altfel, acestea sunt şi obiectivele turistice pentru care Suceava a primit din partea Comisiei Europene titlul de Destinaţie Europeană de Excelenţă”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Suceava.
El a subliniat faptul că ritmul rezervărilor pentru pensiunile şi hotelurile din judeţul Suceava este unul foarte mare în aceste zile. „Estimăm că acolo unde mai sunt locuri, acestea se vor ocupa în mare parte. Trebuie remarcat faptul că în ultimii trei ani gradul de ocupare a crescut constant, iar o contribuţie importantă o are şi proiectul Paştele în Bucovina, alături de alte proiecte pe care le-am iniţiat. Pe de altă parte, aşa cum aţi văzut, în aceste zile suntem mobilizaţi pentru repararea drumurilor judeţene astfel încât până la Paşte pe majoritatea drumurilor să se circule normal”, a încheiat Gheorghe Flutur.