O tânără de 22 de ani din Gura Humorului a fost accidentată grav, după ce şoferul unui autoturism nu a observat o altă maşină oprită pe acostamentul drumului, din portbagajul căreia o tânără descărca, în acel moment, un sac. Autoturismul condus de acesta a acroşat-o, rănind-o destul de grav.
Accidentul s-a petrecut sâmbătă după amiază, în jurul orei 16.15, pe strada Ştefan cel Mare din oraşul Gura Humorului. În timp ce se afla la volanul unui autoturism Volkswagen Golf, din cauza neatenției în conducere, un localnic de 62 de ani nu a observat că pe acostamentul din partea dreaptă a drumului, în acelaşi sens de mers, se afla staţionat un autoturism marca Dacia Logan, la volanul căruia se afla un bărbat de 46 ani din localitate. El a intrat în coliziune față-spate cu autoturismul acestuia, acroşând în acelaşi timp o tânără din localitate, care se afla în spatele autoturismului staţionat pentru a descărca un sac din portbagajul acestuia. În urma impactului, tânăra rănită a fost transportată la spital, pentru îngrijiri medicale. Ambii conducătorii auto au fost testaţi de polițişti cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care li s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele şoferului în vârstă de 62 de ani a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.