Purtătorul de cuvânt al PSD Suceava, deputatul Alexandru Rădulescu, a anunţat că problema legată de finalizarea lucrărilor la magistrala de gaze naturale de la Pojorâta spre Vatra Dornei este în rezolvare. Alexandru Rădulescu a precizat că realizarea acestei vechi dorinţe a dornenilor a constituit o prioritate pentru social-democraţii suceveni, iar în urma demersurilor repetate ale preşedintelui PSD Suceava, Ioan Stan, şi ale miniştrilor social-democraţi ai Economiei, acest obiectiv este prevăzut în bugetul societăţii Transgaz. Rădulescu a precizat că singurul obstacol existent în calea acestei extinderi a magistralei este litigiul dintre Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţiului şi Regia Naţională a Pădurilor asupra terenului pe care ar trebui să se construiască această conductă.
„Aşa cum ne-am asumat, am identificat soluţii pentru rezolvarea acestei probleme: una guvernamentală, iniţiată de Ministerul Economiei, şi una legislativă, iniţiată de noi, parlamentarii social-democraţi suceveni. Aceasta a parcurs deja, marţi, prima etapă, când la comisia de administraţie publică din Camera Deputaţilor, comisie raportoare, ne-a fost admis un amendament ce ar rezolva problema construirii acestei conducte chiar şi în situaţii de litigiu”, a precizat deputatul PSD de Suceava. El a declarat că a constatat din presă că odată cu vizita ministrului social-democrat Daniel Suciu în judeţ, această problemă este şi pe agenda liderului liberal sucevean, preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur. „Dumnealui are însă doar o abordare teoretică. Fie din diletantism, dar nu-l pot suspecta de aşa ceva, fie din dorinţa de a manipula opinia publică suceveană, dumnealui încearcă să bagatelizeze acest demers şi afirmă cu uşurinţă că această problemă se poate rezolva cu un simplu Ordin de Ministru. Îmi pun în mod firesc întrebarea: dacă ar fi fost aşa simplu, de ce nu a solicitat acest lucru, în 2016, guvernului condus de fostul său subaltern Dacian Cioloş? O întrebare similară ar fi şi în cazul şoselei de centură a Sucevei pe care a promis că o termină în trei luni după ce câştigă şefia Consiliului Judeţean”, a spus Rădulescu.
Deputatul PSD arată că tot Gheorghe Flutur vine cu o soluţie, nerealistă din punctul său de vedere, pe care i-o atribuie ministrului Daniel Suciu, fapt negat vehement de acesta, şi anume cea a extinderii conductei de gaz dinspre Bistriţa spre Vatra Dornei. „Este o idee la fel de utopică ca cea pe care a avut-o cu translocarea spitalului regional de la Iaşi la Suceava menită doar să creeze iluzii nefondate sucevenilor. Soluţiile reale sunt cele pe care le-am evidenţiat iniţial şi care vor fi puse în operă prin implicarea Guvernului şi a parlamentarilor PSD”, a precizat Alexandru Rădulescu.
El a ţinut să mai precizeze că vineri, prin ordonanţa de modificare a OUG 114/2018, Guvernul României prin Fondul de Dezvoltare şi Investiţii a creat cadrul prin care primăriile pot primi alocări financiare pentru derularea proiectelor de alimentare cu gaz a localităţilor.